Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a lansat „Săptămâna prevenirii criminalității”. Campania se desfășoară în perioada 26-30 mai și are ca scop prevenirea infracționalității și educarea cetățenilor cu privire la siguranța personală și comunitară.
Clujul are cu ce se mândri! Doi elevi de clasa a VII-a de la Colegiul Național „George Coșbuc” din Cluj-Napoca au reușit să cucerească aurul la Olimpiada Națională de Creativitate Științifică pentru Elevi, desfășurată la Suceava, impresionând juriul cu un
Într-un incident petrecut recent în Florești, pe strada Eroilor, o persoană a fost surprinsă în timp ce fura scrumiere de pe pervazul unui apartament situat la parter.
Cluj-Napoca: Câinii ținuți peste noapte într-un cabinet veterinar terorizează locatarii cu lătratul lor. Aceștia susțin că nu se mai pot odihni.
Un incident deosebit de grav a avut loc luni seara în centrul orașului Liverpool, unde mii de suporteri sărbătoreau titlul câștigat de echipa lor favorită în Premier League. O mașină a intrat în plin în mulțime, lovind mai multe zeci de persoane.
Universul pare să fi complotat în favoarea unor zodii care, până la următoarea perioadă de Mercur retrograd (13 august – 4 septembrie 2025), vor simți din plin cum e să fii în grațiile sorții. Astrele le aduc acestor nativi ocazii rarisime, oportunități d
Fostul candidat la președinție a transmis susținătorilor că această etapă a mișcării suveraniste s-a încheiat
Un clujean a avut o experiență periculoasă și neplăcută cu șoferul unui Audi, pentru simplul fapt că nu s-a dat la o parte din calea acestuia
Un incident indecent a fost surprins în această seară, în jurul orei 19:00, chiar în fața magazinului Kaufland de pe Strada Fabricii, în cartierul Mărăști, din Cluj-Napoca. Un bărbat a fost filmat în timp ce își făcea nevoile fiziologice în plină stradă
Pentru prima dată în istoria sa, festivalul UNTOLD – aflat pe locul 3 în topul mondial al marilor evenimente muzicale – deschide porțile și pentru cei mai mici visători. În această vară, UNTOLD KIDS devine un univers dedicat copiilor între 3 și 12 ani
Primarul Cristian Matei anunță îmbunătățiri în transportul local, între orașul Turda și 6 comune învecinate.
Scenă de râs dacă nu ar fi de plâns, sâmbătă, 24 mai 2025, în centrul Clujului, la intersecția de la Melody. Doi șoferi de BMW au decis să-și etaleze „caii putere” chiar la semafor, în mijlocul orașului, turând motoarele agresiv, de parcă s-ar fi aflat pe
Președintele Consiliului Județean Cluj și vicepreședinte PNL, Alin Tișe, a lansat o declarație surprinzătoare într-un interviu acordat Știri de Cluj, susținând că PNL ar trebui să intre în opoziție, iar guvernarea să fie preluată de USR și AUR, ca expresi
Mesaje scrise exclusiv în limba română au fost descoperite în urmă cu puțin timp într-un supermarket din Olanda, provocând reacții și controverse în rândul comunității locale.
Cluj-Napoca este orașul cu cel mai scump coș de consum din România. Orașul de pe malul Someșului este urmat de Timișoara și Galați.
Percheziție neașteptată la o pensionară: Ce a găsit DIICOT în locuința femeii de 82 de ani e greu de crezut. Au fost efectuate trei percheziţii domiciliare în mai multe județe.
Salvatorii clujeni nu au avut timp nici să respire în weekendul 23-25 mai 2025. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” Cluj a fost în alertă maximă, cu nu mai puțin de 184 de misiuni în doar trei zile! În timp ce 45 dintre acestea au fost
Președintele Nicușor Dan a dezvăluit ce muzică ascultă și, mai mult, a alcătuit un top trei al melodiilor preferate.
Un iubitor de animale din Cluj acuză Hotelul HamHam de neglijență gravă și abuz, după ce puiul lui de câine a fost rănit în timpul unui program de dresaj.
În data de 25 mai a.c., în jurul orei 00:30, un tânăr de 23 de ani, din comuna Chinteni, a sesizat Poliția municipiului Cluj-Napoca, prin apel la 112, cu privire la faptul că, în timp ce se aflau într-un club de pe strada Piezisă din Cluj-Napoca, două per
Un locatar din Mănăștur trăiește un calvar nocturn din cauza televizorului vecinului cu aparat auditiv. Deși l-a rugat de mai multe ori să reducă volumul, liniștea nu durează. Comunitatea i-a oferit sugestii – de la căști speciale până la implicarea admin
O clujeancă a rămas fără bagajele personale după ce șoferul unui taxi, luat din stația de la Opera Maghiară, a plecat cu ele în portbagaj. Cursa a avut loc în jurul orei 21:30, iar destinația a fost strada Remetea, zona Hașdeu.
Compania de Apă ARIEȘ anunță că începând de marți, 27 mai 2025, ora 09:00, și până miercuri, 28 mai 2025, ora 09:00, vor avea loc modificări semnificative în furnizarea apei potabile în municipiul Câmpia Turzii și în mai multe localități din apropiere.
Aproape în fiecare zi organele de ordine din Cluj comunică situații de șoferi care nu au permis și au fost opriți în trafic sau au provocat accidente. Se pare că este un fenomen conducerea fără permis
Căldură în plină vară la Cluj: „E bătaie de joc! Era vorba că se oprește din aprilie!” Clujenii se așteaptă ca autoritățile să ia măsurile necesare!
Un nou incident violent a avut loc pe strada Piezișă din Cluj-Napoca, în noaptea de 25 mai, în jurul orei 00:30. Doi tineri au ajuns la spital după ce au fost agresați într-un local din zonă.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, următoarele două săptămâni ne aduc o vreme capricioasă
O scenă petrecută în Piața Unirii, în timpul Zilelor Clujului, a stârnit reacții puternice în mediul online, după ce o fetiță ar fi fost refuzată în mod dur de doamna Lenuța din Chinteni, cunoscută publicului ca „bunica” lui Mircea Bravo.
Un locuitor din Mănăștur trage un semnal de alarmă asupra zgomotului produs de mașini cu tobe modificate care circulă frecvent în zona Taberei–Tășnad, mai ales de când s-a deschis sala de sport 18GYM.
În perioada 27-29 mai 2025, la nivelul județului Cluj, 5.822 de elevi din clasele a VI-a (4.248 de elevi din mediul urban și 1574 de elevi din mediul rural) vor susține evaluările specifice, la finalul clasei a VI-a,