Ştiri      ce e

Cum s-a produs accidentul de azi-noapte din Cluj în care un tânăr motociclist a murit, iar adolescentul care era cu el a fost dus urgent la spital FOTO

Cum s-a produs accidentul de azi-noapte din Cluj în care un tânăr motociclist a murit, iar adolescentul care era cu el a fost dus urgent la spital FOTO

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, s-a constatat că un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Căpușu Mare, care conducea un motociclu, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism ce circula în fața sa, la volanul căru

Cluj-  Accident extrem de grav în Căpușu Mare: Un tânăr motociclist a murit, iar un adolescent a ajuns la spital. Cei din mașină au scăpat FOTO

Cluj- Accident extrem de grav în Căpușu Mare: Un tânăr motociclist a murit, iar un adolescent a ajuns la spital. Cei din mașină au scăpat FOTO

Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 22:15, iar la fața locului s-au deplasat echipaje ale Gărzii de Intervenție Gilău. În eveniment au fost implicate o motocicletă și un autoturism, impactul soldându-se cu două victime.

Patru zodii cărora Dumnezeu le deschide toate drumurile până în august: Bani, noroc și succes în viață și carieră. Atenție! În septembrie roata se întoarce

Patru zodii cărora Dumnezeu le deschide toate drumurile până în august: Bani, noroc și succes în viață și carieră. Atenție! În septembrie roata se întoarce

Partea a două a lunii iulie aduce o energie aparte în universul astrologic, o perioadă în care forțele cosmice par să lucreze mână în mână cu destinul divin. Pentru patru zodii, totul se aliniază: banii încep să curgă, obstacolele dispar ca prin minune

VIDEO Accidentul din Sălicea, unde impactul a dus la răsturnarea unei mașini și un bărbat a fost rănit

VIDEO Accidentul din Sălicea, unde impactul a dus la răsturnarea unei mașini și un bărbat a fost rănit

În incident au fost implicate două autoturisme, iar în urma impactului, unul dintre ele s-a răsturnat pe plafon

Trump inveștește în imobiliare în România, împreună cu unul din cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Cluj. Unde va fi realizat proiectul de anvergură

Trump inveștește în imobiliare în România, împreună cu unul din cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Cluj. Unde va fi realizat proiectul de anvergură

The Trump Organization a anunțat în parteneriat cu compania românească SDC Imobiliare demararea unui proiect imobiliar de amploare în București. Astfel, brandul Trump ajunge, în premieră, pe piața rezidențială din România prin dezvoltarea Trump Tower Buch

Victorie clară pentru Universitatea Cluj în deplasarea de la Metaloglobus. Macalou și Lukic au făcut spectacol

Victorie clară pentru Universitatea Cluj în deplasarea de la Metaloglobus. Macalou și Lukic au făcut spectacol

Universitatea Cluj s-a impus fără mare efort pe terenul celor de la Metaloglobus, cu toate că Ioan Ovidiu Sabău era temător înainte de acest debut.

Accident lângă Cluj-Napoca. O mașină s-a răsturnat în urma impactului, la Sălicea, iar un bărbat a fost transportat de urgență la spital FOTO/VIDEO

Accident lângă Cluj-Napoca. O mașină s-a răsturnat în urma impactului, la Sălicea, iar un bărbat a fost transportat de urgență la spital FOTO/VIDEO

Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puține momente la Sălicea, în apropiere de Cluj -Napoca

Vești proaste pentru angajați: Salariul mediu net a scăzut drastic în luna mai, în timp ce unele sectoare încă înregistrează creșteri

Vești proaste pentru angajați: Salariul mediu net a scăzut drastic în luna mai, în timp ce unele sectoare încă înregistrează creșteri

Salariul mediu net din România a înregistrat o scădere de 2,5% în luna mai 2025

Anunț important pentru toți fermierii din Cluj care au fost ruinați de secetă. Ce trebuie să facă în aceste zile

Anunț important pentru toți fermierii din Cluj care au fost ruinați de secetă. Ce trebuie să facă în aceste zile

Agricultorii din Cluj vor primi despăgubiri din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru culturile distruse de secetă în ultimele luni.

Noua metodă de înșelătorie care îi vizează pe clujeni: Cum încearcă escrocii să păcălească oamenii cu apeluri false

Noua metodă de înșelătorie care îi vizează pe clujeni: Cum încearcă escrocii să păcălească oamenii cu apeluri false

Atenție, clujeni! CNAS avertizează asupra tentativelor de înșelătorie prin telefon

Un clujean a decis să ia masa în oraș, însă a dat de un musafir nepoftit... în farfurie. „Aveți grijă ce mâncați!”

Un clujean a decis să ia masa în oraș, însă a dat de un musafir nepoftit... în farfurie. „Aveți grijă ce mâncați!”

Un clujean ieșit în oraș să mănânce a primit extra proteină în farfurie, cel mai probabil din partea casei. Cu toate acestea, a ales să le împărtășească experiența și celorlalți cetățeni dornici să ia masa în oraș.

Meci cu măsuri speciale de siguranță la Cluj: Meciul CFR-Unirea Slobozia, monitorizat cu atenție de jandarmi. Ce trebuie să știe suporterii

Meci cu măsuri speciale de siguranță la Cluj: Meciul CFR-Unirea Slobozia, monitorizat cu atenție de jandarmi. Ce trebuie să știe suporterii

Duminică, 13 iulie, începând cu ora 21:30, Cluj-Napoca devine din nou centrul pasiunii pentru fotbal!

Weekend plin de evenimente la Iulius Mall Cluj: Film în aer liber, teatru de păpuși și reduceri pentru festivalieri. Nu rata evenimentele verii!

Weekend plin de evenimente la Iulius Mall Cluj: Film în aer liber, teatru de păpuși și reduceri pentru festivalieri. Nu rata evenimentele verii!

Clujenii care petrec acest sfârșit de săptămână în oraș sunt invitați să se bucure de o serie de evenimente speciale organizate la Iulius Mall Cluj. Proiecții de film sub cerul liber, spectacole dedicate copiilor și promoții

Peste 2.300 de candidați înscriși la UMF Cluj pentru admiterea 2025. Examenul scris va avea loc în 13 iulie 2025

Peste 2.300 de candidați înscriși la UMF Cluj pentru admiterea 2025. Examenul scris va avea loc în 13 iulie 2025

Potrivit datelor oficiale, 2.318 candidați s-au înscris anul acesta la concursul de admitere pentru anul universitar 2025–2026, cu peste 660 mai mulți decât în 2024.

Ororile din spatele ușilor închise: încă o femeie a fost ucisă de soț. Ce s-a întâmplat cu criminalul

Ororile din spatele ușilor închise: încă o femeie a fost ucisă de soț. Ce s-a întâmplat cu criminalul

Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a anunțat că, în data de 10 iulie, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru omor comis asupra unui membru de familie.

Cercetătorii se joacă de-a Dumnezeu. Vor să reînvie o vietate dispărută, pe modelul Jurassic Park

Cercetătorii se joacă de-a Dumnezeu. Vor să reînvie o vietate dispărută, pe modelul Jurassic Park

O companie din Noua Zeelandă și-a pus în gând să se joace de-a Dumnezeu, pe modelul celebrului film Jurassic Park. Cercetătorii vor începe „timid” prin a reînvia un o pasăre dispărută, însă nu se vor opri aici.

Poliția Cluj reacționează în cazul câinelui călcat de două ori cu mașina de un șofer în parcarea unui supermarket. VIDEO Camere de supraveghere

Poliția Cluj reacționează în cazul câinelui călcat de două ori cu mașina de un șofer în parcarea unui supermarket. VIDEO Camere de supraveghere

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au declarat pentru Știri de Cluj că a fost demarată cercetarea după apariția în spațiul public a imaginilor video în care un câine este lovit de două ori de un autoturism

Escapadă de vis la perla albastră a Clujului, unde natura, aventura și relaxarea se întâlnesc! Lacul magic se află la câțiva kilometri de Cluj-Napoca

Escapadă de vis la perla albastră a Clujului, unde natura, aventura și relaxarea se întâlnesc! Lacul magic se află la câțiva kilometri de Cluj-Napoca

La doar câțiva kilometri de Cluj-Napoca, ascuns între dealuri împădurite și aer curat de munte, Lacul Tarnița rămâne una dintre cele mai spectaculoase destinații de vară din Transilvania

EXCLUSIV: Luptă mare pe candidații la medicină între două mari Universități din Ardeal, UMF Cluj și UMFST Târgu-Mureș. Unde este cea mai mare concurență?

EXCLUSIV: Luptă mare pe candidații la medicină între două mari Universități din Ardeal, UMF Cluj și UMFST Târgu-Mureș. Unde este cea mai mare concurență?

Admiterea la medicină în Ardeal atrage și în 2025 mii de tineri dornici să devină doctori. Cele două centre universitare de tradiție, UMF Cluj-Napoca și UMFST Târgu Mureș, au reușit să atragă împreună aproape 2.000 de candidați înscriși

Clujenii rămân din nou fără apă! Avarii pe bandă rulantă la rețea. Vezi ce străzi sunt afectate și când se reia furnizarea

Clujenii rămân din nou fără apă! Avarii pe bandă rulantă la rețea. Vezi ce străzi sunt afectate și când se reia furnizarea

Avarii la rețeaua de apă în Cluj-Napoca și mai multe localități din județ. Furnizarea apei potabile a fost întreruptă temporar

„Tradiții” în creion: Descoperă expoziția care aduce satul românesc în inima Clujului

„Tradiții” în creion: Descoperă expoziția care aduce satul românesc în inima Clujului

Vernisajul va avea loc luni, 14 iulie, de la ora 18:00, iar prezentarea va fi susținută de Robert Popa, scriitor și jurnalist. Expoziția va putea fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00, ultima intrare fiind permisă la ora 17:00.

Începe Superliga cu un test periculos pentru „U” Cluj! Sabău avertizează: „Metaloglobus nu vine cu juniorii, nu vă lăsați păcăliți!”

Începe Superliga cu un test periculos pentru „U” Cluj! Sabău avertizează: „Metaloglobus nu vine cu juniorii, nu vă lăsați păcăliți!”

Se dă startul în Superligă: „U” Cluj deschide sezonul cu Metaloglobus. Sabău trage un semnal de alarmă: „Nu credeţi în fumigene!”

Consiliul Județean are planuri mărețe pentru Băile Cojocna. Cum vrea Alin Tișe să facă aici o stațiune de interes național

Consiliul Județean are planuri mărețe pentru Băile Cojocna. Cum vrea Alin Tișe să facă aici o stațiune de interes național

Consiliul Județean Cluj face un pas important pentru revitalizarea uneia dintre cele mai vechi zone balneare din județ, prin susținerea atestării Băilor Cojocna ca stațiune balneară de interes național.

Ce ansambluri rezidențiale „merită banii” în Cluj? Clujenii își spun părerea înainte ca TVA-ul de 21% să lovească în plin!

Ce ansambluri rezidențiale „merită banii” în Cluj? Clujenii își spun părerea înainte ca TVA-ul de 21% să lovească în plin!

Dezbatere între clujeni: care sunt cele mai bune ansambluri rezidențiale în dezvoltare? Recomandările comunității și noile realități de pe piața imobiliară

U-BT Cluj face saltul în ABA League! Campioana României dă piept cu granzii din Belgrad, Ljubljana și Dubai

U-BT Cluj face saltul în ABA League! Campioana României dă piept cu granzii din Belgrad, Ljubljana și Dubai

U-BT Cluj face pasul spre ABA League! Campioana României intră în competiția regională balcanică din sezonul 2025-2026

SINGURUL bugetar care a renunțat la 40.000 de lei din salariu rupe tăcerea. „Din respect față de cei care duc greul acestor vremuri”

SINGURUL bugetar care a renunțat la 40.000 de lei din salariu rupe tăcerea. „Din respect față de cei care duc greul acestor vremuri”

Primul bugetar de lux din România, de altfel singurul, care a renunțat singur la aproape 40.000 de lei din salariu a explicat de ce a făcut-o.

România le-a văzut pe toate: Statul plătește „spor de femeie” bărbaților din conducerea unei companii, doar pentru că este o femeie printre ei

România le-a văzut pe toate: Statul plătește „spor de femeie” bărbaților din conducerea unei companii, doar pentru că este o femeie printre ei

O situație bizară și revoltătoare iese la lumină în cadrul companiei de stat SAPE, unde membrii Consiliului de Administrație, în mare parte bărbați, ar încasa lunar sume de zeci de mii de lei, doar pentru simplul fapt că există o femeie în boardul de cond

Louis Munteanu, acuzat că ar fi refuzat să joace pentru CFR Cluj. Clubul neagă categoric

Louis Munteanu, acuzat că ar fi refuzat să joace pentru CFR Cluj. Clubul neagă categoric

Louis Munteanu, acuzat că ar fi refuzat să joace pentru CFR Cluj. Clubul neagă categoric

Veste importantă pentru copii și părinți! Cum se va face comasarea grădinițelor și școlilor, peste 900 de directori rămân pe drumuri

Veste importantă pentru copii și părinți! Cum se va face comasarea grădinițelor și școlilor, peste 900 de directori rămân pe drumuri

Peste 900 de directori de școli și grădinițe vor rămâne fără funcții după comasarea unităților de învățământ. Ceea ce ministrul Daniel David prezenta drept „o idee” pare să devină realitate în curând.

Piața imobiliară din Cluj-Napoca a luat-o razna! Cât a ajuns să coste un apartament cu trei camere în centrul Clujului

Piața imobiliară din Cluj-Napoca a luat-o razna! Cât a ajuns să coste un apartament cu trei camere în centrul Clujului

485.000 de euro pentru un apartament cu 3 camere în Cluj-Napoca. Cu aceeași sumă, în Europa cumperi... o viață întreagă