VIDEO. Deputat de Cluj, mare dansator și „larg” la pungă cu lăutarii! A jucat localnicele ca un profesionist la Mintiu Gherlii
Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, a participat în acest weekend la tradiționalul eveniment „Împănatul Boului” de la Mintiu Gherlii, una dintre cele mai cunoscute și apreciate sărbători populare din județul Cluj.
Parlamentarul clujean a transmis un mesaj de apreciere pentru organizatori și pentru comunitatea locală, subliniind importanța păstrării tradițiilor și a valorilor care definesc identitatea satului românesc.

„Am avut bucuria să particip din nou la Împănatul Boului de la Mintiu Gherlii, o sărbătoare plină de tradiție, credință și comunitate. Felicitări lui Radu Cîmpan pentru organizarea foarte bună și din acest an, precum și tuturor celor implicați în păstrarea și promovarea acestei frumoase tradiții”, a transmis deputatul clujean.

Remus Lăpușan a evidențiat atmosfera de sărbătoare și implicarea comunității locale, considerând că astfel de evenimente contribuie la promovarea patrimoniului cultural și la consolidarea legăturilor dintre generații.
Potrivit tradiției, după slujba religioasă, sătenii „împănează” un bou, adică îl împodobesc cu panglici multicolore și flori, iar mai apoi animalul este purtat de flăcăi de-a lungul satului, până în vârful unui deal, însoțit de fete de măritat și călăreți, toți îmbrăcați în costume populare.

Pentru ca anul să fie bogat în recolte, localnicii vor arunca găleți cu apă înspre alaiul de sărbătoare.
Boul va fi lăsat, apoi, să coboare singur la vale, iar tradiția spune că fata care va reuși să pună prima mâna pe coarnele boului va fi cea dintâi care se va mărita în acest an.
1 Comentariu