Drum Expres inaugurat la Tureni, traficul greu din Cluj-Napoca rezistă. Se va schimba situația după ce va fi interzis de Emil Boc?
Mult așteptatul drum expres de la Tureni a fost inaugurat, prilej de bucurie pentru primarul Emil Boc, care anunța că peste 1.700 de TIR-uri vor fi scoase din oraș prin această rută ocolitoare.
Din păcate, se pare că greul abia începe pentru autoritățile locale și județene, care vor fi nevoite să convingă șoferii de camion să aleagă această rută „salvatoare”. Este vorba despre un ocol aproape dublu ca și kilometri parcurși. Așadar, costuri mult mai mari pentru șoferi și companiile de transport, cu toate că timpul de parcurgere ar fi aproape jumătate.
Pe scurt, un șofer de TIR care alege să meargă pe noua rută „ocolitoare”, fără să mai parcurgă traseul Calea Baciului - Corneliu Coposu - Maramureșului va câștiga aproximativ o oră ca și timp, însă va avea de scos mai mulți bani din buzunar pentru carburant. Drept dovadă că șoferii de camion nu s-au lăsat momentan ademeniți de noul drum e fluxul ridicat de camioane de pe Corneliu Coposu de la primele ore ale dimineții, vineri 11 iulie.
Șoferii de camion vor fi obligați să aleagă ruta ocolitoare începând de săptămâna viitoare
În doar cinci minute, cel puțin 10 camioane au traversat această stradă intens circulată, că vorbim de sensul de mers spre Oradea, sau cel spre Bistrița. În acest sens, așa cum anunța primarul Emil Boc, traficul greu va fi interzis în Cluj-Napoca după o ședință de consiliu local, ce va avea loc săptămâna viitoare.
Statistic, aproximativ 1.000 de camioane traversează zilnic Calea Baciului, însă doar jumătate au destinație Cluj-Napoca. După ce legea va fi lege și nu tocmeală, cei care tranzitează orașul nu vor mai avea de ales și vor fi obligați să ocolească municipiul nostru.
Desigur, camioanele care trebuie să intre în oraș pentru a livra marfă vor primi dreptul de a face acest lucru și după săptămâna viitoare, însă doar după ce vor obține o autorizație de la Primărie. Vom urmări cu atenție și mare interes traficul greu din această zonă a Clujului în săptămânile următoare.

7 Comentarii