Ultima oră: Liceul Dumitru Tăuțan din Florești va fi modernizat cu peste 22 de milioane de lei. 15 săli de clasă, laboratoare, panouri fotovoltaice

Floreștiul investește în educație: Liceul „Dumitru Tăuțan” va fi extins și modernizat cu peste 22 milioane de lei

Floreștiul face un nou pas important spre dezvoltarea infrastructurii educaționale. Primarul comunei, Bogdan Pivariu, a anunțat în urmă cu câteva minute că a semnat contractul de execuție pentru extinderea și modernizarea Liceului Teoretic „Dumitru Tăuțan”, un proiect ambițios în valoare de 22.850.316 lei, finanțat prin programul „Școala Verde”.

image.png

„Este un moment-cheie pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale din Florești”, a declarat primarul Floreștiului Bogdan Pivariu. Proiectul vizează nu doar creșterea capacității școlii, ci și alinierea acesteia la standarde moderne de eficiență energetică și dotare tehnologică.

Principalele lucrări prevăzute includ:

  • Extinderea aripii estice a clădirii existente;

  • Amenajarea a 15 noi săli de clasă și a unui laborator modern;

  • Instalarea de panouri fotovoltaice, în vederea asigurării independenței energetice;

  • Construirea unei sere didactice, pentru activități educaționale practice;

  • Dotarea cu echipamente educaționale de ultimă generație, inclusiv table smart și laptopuri.

    image.png

Proiectul se înscrie într-un efort mai amplu al administrației locale de a transforma școlile din Florești în spații moderne, sustenabile și prietenoase cu elevii și cu mediul.

Lucrările urmează să înceapă în perioada următoare, iar autoritățile promit că școala va oferi, la final, un mediu educațional la cele mai înalte standarde.

Comentarii Facebook