Viceprezeditele CJ Cluj, Ioan Oleleu, spune că nu din cauza lui Aeroportul Cluj a ajuns în Centrala Incidentelor de Plăţi, pentru că a întârziat cu trei ore plata unor bilete la ordin.
Judecătorii clujeni au fost extrem de duri în cazul inspectorului general școlar Cluj, Peter Tunde, prinsă după ce a luat șpagă la BAC.
Realizatorul TV, Mircea Badea, se va lupta cu motociclistului care l-a provocat la bătaie.
Autoritățile au convenit cu firma poloneză Solaris termenul de livrare a celor 40 de autobuze noi.
Un bprbat a fost prins luni, în jurul orei 12.30, de către polițiști conducând un autoturism în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice și fără a poseda permis.
Polițiștii clujeni au propus continuarea urmăririi penale faţă de un bărbat 21 de ani, din comuna Viişoara, judeţul Cluj, pentru comiterea infracţiunii de ,,tentativă la furt calificat”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
Vedeta Antena 3, Mircea Badea a anunţat că va candida la postul de preşedinte al României.
Un șofer cu camera pe bord a realizat un clip cu o celebră intersecție din Cluj-Napoca, strada Mălinului și strada Alverna, unde sunt semne cu ”Cedează trecerea” pentru toți șoferii.
Firmele Kiat și Diferit, cele care se ocupă de asfaltările din Cluj-Napoca și implicit și pe strada Traian Vuia, nu au asfaltat o bandă de pe drum pentru că au avut de remediat alte greșeli.
Rezultatele sesiunii din luna august a examenului de bacalaureat i-au nemulțumit pe mulți dintre candidați, astfel că aproximativ un sfert dintre aceștia au depus contestații.
Gruparea MOST-ACUM a înlocuit un banner din Parcul Central, de la foișorul unde sunt oficiale căsătoriile, cu altul pe care numele Primăriei Cluj-Napoca era scris și în limba maghiară.
O studentă din Cluj îl acuză pe Victor Ponta că a blocat-o pe Facebook ca să nu mai poată comenta critic.
Ministrul Educației, Remus Pricopie, a semnat ordinul prin care Peter Tunde este eliberată din funcție, după ce a fost reținută pentru spagă la BAC.
Aeroportul Internaţional din Cluj a ajuns în Centrala Incidentelor de Plăţi, pentru că a întârziat cu trei ore plata unor bilete la ordin.
Cu toate că a primit recenzii foarte proaste atât din partea criticilor de specialitate, cât și din partea multor fani, cea de-a patra parte seriei Transformers, ”Age of Extinction” se clasează pe locul 1 în topul celor mai profitabile filme di
O fotografie fantastică publicată pe o pagină de Facebook dedicată Clujului vechi surpinde foarte bine atmosfera de la începutul anilor '30.
Un studiu realizat recent de oamenii de știință din Republica Cehă arată că vinul, consumat în cantități moderate, ajută la protecția împotriva bolilor de inimă, însă doar pentru persoanele care fac și exerciții fizice.
Preotul Nicolae Scrob, din localitatea clujeană Unguraș, care și-a bătut un consătean în noaptea de duminică spre luni, a găsit și o explicație pentru gestul său.
Mai mulți tineri au jucat sceneta ”Superman”, amuzantă, dar în același timp și periculoasă. Atenție - limbaj licențios.
Combinatul de la Câmpia Turzii va primi 3,5 milioane de euro din fonduri europene, care să ajute la deschiderea companiei sociale care va angaja peste 250 de persoane.
Cel mai cunoscut interlop din Ardeal, Nelson Mondialu, a șocat audiența într-un club din Oradea, după ce s-a dezbrăcat și și-a turnat în cap o găleată cu șampanie.
Asociaţia Caritas Greco-Catolica, din cadrul Episcopiei Române Unite cu Roma, cea care a inițiat proiectul de colectare de haine uzate de la clujeni, a uitat să mai golească aceste containere.
Un preot din localitatea Unguraș, de lângă Dej, și-a bătut cu bestialitate un enoriaș de 19 ani.
Mihai Petre va fi una dintre vedetele postului Antena 1, după ce a părăsit PRO TV în vară.
O fată de 13 ani a fost rănită grav pe o trecere de pietoni din Huedin, duminică, 31 august, în jurul orei 17.55.
Un număr de 634 locuri bugetate şi peste 6.000 de locuri cu taxă, pentru programele de nivel licenţă, sunt puse la dispoziţia celor care doresc să devină studenţi la zi ai Universităţii Babeş-Bolyai.
Procentul de promovabilitate în cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat a crescut în acest an cu aproape 1%.
Noul Centru Regional pentru Industrii Creative ce se contruiește la Cluj necesită o nouă investiție, pentru ”servicii de asistenta tehnica din partea proiectantului”.
Cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat, din luna august, a avut parte de rezultate dezastruase.
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt înregistrate 18.490 locuri de muncă, cele mai multe fiind înregistrate în București.