Cântăreața Feli Donose a adus pe lume o fetiţă perfect sănătoasă, care va fi botezată Nora Luna.
Rețeaua socială Facebook se află în toiul unui nou scandal care afectează imaginii companiei, după ce o tânără a fost vândută în urma unei licitații organizate și promovate pe Facebook,
Consiliul General al Municipiul București a aprobat proiectul prin care Primăria Capitalei vrea să deconteze combustibilul folosit de cetăţeni până la valoarea de 500 de lei pe lună
Un copil de 9 ani a fpst ucis în bătaie deoarece nu a vrut să își facă temele. În acest dosar au fost arestați fratele său, prietena acestuia, sora sa dar și mama.
Clujenii sunt rugați, dacă pot, să doneze haine de iarnă pentru nevoiași.
Potrivit unul clasament publicat de revista de specialitate Forbes, cântăreața americană Katy Perry ocupă primul loc în topul celor mai bine plătite artiste ale anului 2018, cu venituri de 83 de milioane de dolari în anul financiar cuprins într
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că va lua o decizie privind cea de-a doua remaniere guvernamentală, în cazul portofoliilor de la Transporturi şi Dezvoltare, doar după sărbătorile Centenarului şi data de 1 Decembrie.
Polițiștii de frontieră au confiscate aproximativ un milion de pachete de ţigări, pe care trei cetăţeni polonezi au vrut să le introducă ilegal în ţară, ascunse în colete cu rigips şi vată minerală.
Medicii fac testări gratuite pentru depistarea cancerului de sân la Băișoara și Căpușu Mare.
Primăria Municipiului Cluj-Napoca anunţă faptul ca începând de vineri, 23.11.2018, se vor pune în funcțiune instalațiile de semaforizare a trei treceri de pietoni.
Un accident grav de circulație s-a produs pe centura Apahida, joi, 22 octombrie, în jurul orei 12.40.
O femeie a fost lovită pe o trecere de pietoni de pe strada Eroilor, din Florești.
Cunoscutul om de radio clujean, Tudor Runcanu, își lansează volumul ”Cuibul Bufniței”, o carte cu ”destule accente autobiografice”, așa cum spune chiar autorul, și cu personaje care au existat cu adevărat.
Tatăl tinerei care a fost lovită brutal în scara unui bloc din Alba Iulia de Nicolae Drăgoi, un pușcăriaș recent eliberat din închisoare, a avut o reacție pe care majoritatea o înțeleg.
Antrenorul CFR Cluj are o clauză halucinantă în contract, pe care a acceptat-o fără să stea pe gânduri.
Noul ministru al Tineretului și Sportului, Constantin Bogdan Matei, senator PSD de Vâlcea şi profesor de sport se laudă că a reuşit să devină titular abia după şase ani de încercări.
Nucile și mierea sunt benefice pentru sănătate luate individual, dar combinate sunt și mai speciale.
Simona Halep a vorbit recent despre obiectivele sale pentru anul 2019, precizând că își dorește să câștige încă un titlu de Grand Slam.
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, angajatorii din UE pun la dispoziție aproape 2.300 de posturi pentru români.
Primăria Cluj-Napoca anunță organizarea unor evenimente speciale cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Ziua Națională va fi sărbătorită la Cluj în Anul Centenarului prin ample evenimente
Polițiștii clujeni efectuează la această oră patru percheziţii domiciliare la 5 persoane bănuite a fi implicate în infracţiuni deosebit de grave.
Cozmin Guşă, proprietarul Realitatea TV, l-a suspendat de pe post pe Rareș Bogdan după ce realizatorul TV a cerut demisia directorului televizunii.
Deputatul PSD Mircea Drăghici, propus ministru al Transporturilor, a declarat miercuri, la Parlament, de ce nu se fac autostăzi în România.
Poliția Locală din Gherla parchează în bătaie de joc. Dusterul polițiștilor a fost fotografiat în mod repetat parcat de toată rușinea în parcarea unui centru comercial.
O tânără de 19 ani a fost lovită de un autoturism pe strada Primăverii din Mănăștur.
Cântărețul Tudor Chirilă a lansat un atac dur la adresa lui Ilan Laufer, după ce acesta din urmaă, propus de de PSD la Ministerul Dezvoltării și refuzat de Klaus Iohannis,
Un crescător de păsări din comuna Mociu se întreabă de ce românii cumpără otravă din comeț, când gainile autohtone sunt atât de bune și sănătose.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR) va termina până la finele anului lucrările pe două loturi de autostradă între Târgu Mureș și Câmpia Turzii.
Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a explicat, miercuri, care sunt motivele pentru care banca centrală urmărește cu atenție inflația, fără să facă "o obsesie" din asta.
Olguța Vasilescu a declarat că se aștepta la reacția preşedintelui Iohannis, de a refuza să o numească ministru în cadrul Ministerul Transporturilor.