EXCLUSIV. Cluj-Napoca, Florești, Apahida și Baciu, pe lista zonelor cu probleme de mediu! Ce au descoperit comisarii Gărzii de Mediu în 2026
Circulația se închide complet, pe rând, la trei treceri la nivel din comuna Baciu, în nopțile de joi și vineri, 5 și 6 noiembrie. Sunt afectate strada Cantonului din Baciu, strada Vânătorului din Rădaia și DC 141B din Mera, din cauza lucrărilor pe calea f
Un locuitor reclamă starea drumurilor strada Mera din comuna clujeană Baciu. Acesta acuză că pe carosabil au rămas numeroase gropi, care se agravează după fiecare ploaie și afectează circulația, punând în pericol autoturismele.
Viceprimarul Dan Tarcea i-a întrebat pe seniorii de la Căminul „Sfântul Vasile cel Mare”, de pe Calea Baciului din Cluj-Napoca, ce le lipsește. Mulți au spus că nimic, iar unul a răspuns scurt: „Sănătate.” Rezidenții au vorbit despre petrecerile lunare, p
Un semafor de la intersecția Calea Baciului - Valea Seacă din Cluj-Napoca ar funcționa defectuos, potrivit sesizării făcute de un participant la trafic. Acesta atrage atenția asupra modului neobișnuit în care se schimbă culorile semaforului, situație care
Șoferii care tranzitează comuna Baciu se confruntă cu dificultăți suplimentare în trafic, după ce strada Castanilor, folosită de unii conducători auto ca rută alternativă pentru evitarea aglomerației, a fost închisă circulației, cu excepția riveranilor. Î
Calea Baciului din Cluj-Napoca, sufocată de trafic de o săptămână din cauza asfaltărilor: „Când e gata lucrarea?”
Locuitorii din Săliștea Nouă și din comuna Baciu vor avea la dispoziție o cursă suplimentară pe linia de transport metropolitan M33, care face legătura cu Cluj-Napoca. Măsura vine după o petiție colectivă depusă de locuitorii din zonă, iar noua cursă va f
Proiectul imobiliar din Baciu care prevede construirea unui nou cartier cu blocuri de până la 12 niveluri a fost respins, joi dimineața, pentru a doua oară de Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU) din cadrul Consiliului Județean
Clujul merge la EXPO REAL 2026, la München după investitori. Peste 50 de reprezentanți publici și privați vor promova regiunea în fața investitorilor europeni.
În iunie 2026, un proiect privind construirea unui nou ansamblu rezidențial în comuna Baciu ajungea pe masa Consiliului Județean Cluj. Investiția vizează dezvoltarea unui cartier cu locuințe și spații comerciale pe strada Planetelor, într-o zonă în care p
Apele Române au transmis un punct de vedere oficial cu privire la poluarea râului Nadăș din comuna Baciu, situație despre care Știri de Cluj a relatat săptămâna trecută în urma sesizării realizate de activistul de mediu, Adrian Dohotaru. Instituția confir
Strada Cantonului din satul Baciu se închide complet pentru trafic joi, 10 septembrie, între orele 7.00 și 18.00. Se montează șinele la trecerea la nivel cu calea ferată, în cadrul lucrărilor de electrificare a liniei Cluj-Napoca – Oradea
O situație gravă de mediu a fost sesizată în comuna Baciu, în zona punții peste râul Nadăș, la intersecția străzilor Transilvania și Privighetorii. Potrivit unei sesizări transmise autorităților de Adrian Dohotaru, președintele Asociației Societatea Organ
Șoferii care tranzitează satul Mera, din comuna Baciu, județul Cluj, trebuie să țină cont de o restricție temporară de circulație anunțată pentru acest weekend. Traficul rutier va fi închis complet, în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, pe drumul comun
Strada Vânătorului din satul Rădaia, comuna Baciu, va fi închisă complet pentru mașini joi, 3 septembrie, între orele 7.00 și 18.00. Se montează șinele la trecerea la nivel cu calea ferată, în cadrul lucrărilor de electrificare a liniei Cluj-Napoca – Orad
Poliția a stabilit primele circumstanțe ale accidentului de pe Calea Baciului din Cluj-Napoca. Un tânăr de 19 ani nu ar fi respectat culoarea roșie a semaforului și ar fi intrat în coliziune cu mașina condusă de o femeie de 52 de ani
Accident miercuri dimineață pe Calea Baciului din Cluj-Napoca, în zona Petrom. O mașină și o autoutilitară s-au ciocnit chiar la ora de vârf, iar traficul spre oraș s-a blocat rapid
Un bărbat a fost filmat fugind printre mașini după un presupus furt din Lidl Baciu, Cluj. Martorii spun că paznicul a pornit imediat în urmărirea lui
Două autoturisme parcate pe strada Jupiter din comuna Baciu au fost cuprinse de flăcări, luni, fiind necesară intervenția pompierilor de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca.
Locuitorii de pe Calea Baciului din Cluj-Napoca reclamă revenirea camioanelor: „Noaptea, zgomotul este insuportabil”
O clujeancă din comuna Baciu trage un semnal de alarmă după ce Tigrișor, un motan pe care îl îngrijea, a fost lovit de o mașină pe strada Pârâul Cireșilor și a ajuns de urgență pe masa de operație
Un urs a fost semnalat aseară în Baciu, în zona Cheile Baciului, la câțiva kilometri de Cluj-Napoca. ISU Cluj a transmis un mesaj RO-Alert prin care a cerut oamenilor din zonă să rămână în case și să evite deplasarea în perimetrul respectiv
Un clujean trage un semnal de alarmă cu privire la starea unui parc de pe Calea Baciului, aflat vizavi de magazinul Lidl și în apropierea grădiniței „Neghiniță”. Acesta a transmis o sesizare către autorități, reclamând faptul că zona destinată copiilor a
Polițiștii clujeni au deschis o anchetă după ce în spațiul public au apărut informații privind existența unor bucăți de carne în care ar fi fost introduse elemente metalice ascuțite, abandonate pe un spațiu verde din Cluj-Napoca, în apropierea zonei Calea
Traficul aglomerat din zona metropolitană Cluj continuă să producă scene care îi lasă fără cuvinte pe participanții la trafic. De această dată, un șofer surprins în zona Napolact din Baciu a fost filmat în timp ce efectua o manevră extrem de periculoasă,
Clujenii reclamă că sunt hărțuiți de cerșetori în parcarea Lidl de pe Calea Baciului. Aceștia ar urmări clienții până la mașini, iar paza nu intervine. Poliția locală a fost chemată la fața locului
Veste bună pentru clujeni și toți cei care locuiesc în comunele limitrofe de lângă calea ferată, de la Gilău, Florești și Baciu până la Jucu și Bonțida
Pietonii de pe Calea Baciului nu au niciun trotuar pe porțiunea spre Baciu, deși zona e rezidențială și comercială. Un clujean trage un semnal de alarmă: „Ne riscăm viața zilnic”
Înscrierile la noul Cămin pentru persoane vârstnice „Sfântul Vasile cel Mare" din Cluj-Napoca sunt încă deschise, însă locurile sunt limitate. Centrul de pe Calea Baciului nr. 18 se deschide după 15 mai și are disponibile 70 de locuri în camere moderne