Uneori, cele mai impresionante povești nu vin din cărți sau din filme, ci din viața reală. Este și cazul unei întâmplări emoționante petrecute în Apuseni, unde o căprioară rămasă fără mamă și-a găsit salvarea în curtea unui clujean. Povestea a fost tra
Un drum din apropierea Tarnița a fost blocat sâmbătă de aluviuni coborâte de pe munte, în contextul furtunilor cu cod portocaliu din județul Cluj. Echipele de intervenție ar fi fost alertate
Mașină vandalizată sau abandonată? Descoperire neobișnuită la marginea Clujului
O bătaie între două adolescente a avut loc în Florești, sub privirile a peste 30 de copii. Potrivit unei clujence, mulți dintre martori filmau și râdeau, fără să încerce să oprească violența sau să ceară ajutor.
Primăria unei localități din zona metropolitană Cluj-Napoca a emis aseară o atenționare privind prezența unui urs
România întreagă a urmărit cu sufletul la gură cazul lui Alex, băiețelul de doar 5 ani din județul Sibiu care a dispărut luni seară într-o zonă împădurită din Sebeșu de Jos. După aproape trei zile de căutări dramatice, finalul a fost unul fericit: copilul
Unul dintre cele mai ambițioase proiecte turistice și culturale pregătite de Consiliul Județean Cluj pentru zona Pădurii Hoia și a Parcului Etnografic „Romulus Vuia” se scumpește spectaculos. După ce licitația pentru execuția lucrărilor a eșuat complet, f
Actorul Ioan Isaiu a murit. Teatrul românesc este în doliu după dispariția fulgerătoare a actorului care s-a stins din viață la vârsta de 56 de ani. Vestea tragică a fost confirmată de Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, instituție în care ac
Teatrul Național Cluj-Napoca, mesaj sfâșietor după moartea actorului Ioan Isaiu: „Îl aplaudam acum câteva zile pentru ultima dată”
Incendiu devastator! O cabană a ars aproape complet. Pompierii au mers pe jos prin munte pentru a salva pădurea din calea flăcărilor FOTO
În perioada 6–10 mai 2026, la Cluj-Napoca va avea loc evenimentul dedicat studenților maghiari – Zilele Studenților Maghiari. Festivalul adună mii de participanți din toată țara și din străinătate, oferind un program bogat. De la competiții sportive și ac
Cum e viața de familie în Cluj-Napoca? Părinții clujeni au împărtășit experiențele lor într-o discuție sinceră: locuri de joacă multe, activități diverse, transport public bun — dar și costuri ridicate și trotuare blocate
Un clujean a sesizat prezența simbolurilor fasciste pe copaci în pădurea Făget, dar și a unor construcții suspecte, urme de foc și grupuri cu comportament ciudat în zone retrase
Un caz șocant a avut loc în Maramureș, unde o ieșire aparent banală în natură s-a transformat într-un incident grav. Un tânăr de 26 de ani este anchetat după ce și-ar fi împușcat accidental tatăl cu o armă de vânătoare, în apropiere de Borșa. Totul s-a
Tăierile ilegale de lemn din pădurile Clujului continuă. O clujeancă a filmat pe 20 aprilie șapte copaci doborâți fără autorizație în Pădurea Mănăștur-Gălcer. Un caz similar, surprins în zona Gilău, ridică aceleași întrebări: cine păzește pădurile județul
Primăria Cluj-Napoca accelerează proiectul Centurii Metropolitane și a publicat în SEAP o nouă licitație majoră, vizând proiectarea și execuția Lotului 2. Contractul este estimat la nu mai puțin de 1.182.925.542,94 lei fără TVA, iar miza este una uriașă:
Jandarmi din cadrul grupării mobile au depistat în Pădurea Hoia un șofer care consumase substanțe psihoactive.
Cluj-Napoca a inaugurat un traseu turistic pilot cu acces pentru persoanele cu dizabilități motorii, o premieră în regiune. Proiectul a fost realizat de Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și se află în zona Observatorului Astronomic, cu in
Pădurea Făget are acum un traseu turistic special amenajat pentru persoanele cu deficiențe motorii, o premieră în regiune. Circuitul de un kilometru, situat în zona Observatorului Astronomic, poate fi parcurs în scaun cu rotile
Zi tristă pentru comunitatea iubitorilor de artă teatrală din Cluj și din întreaga Românie. Teatrul Național Cluj anunță trecerea în neființă a unuia dintre cei mai apreciați actori
Consiliul Județean Cluj a scos la licitație lucrările pentru revitalizarea Parcului Etnografic „Romulus Vuia” din Hoia. Proiectul, finanțat din fonduri europene, depășește 23 de milioane de lei și include un sat de vacanță
Proiectul Centurii Metropolitane din Cluj-Napoca intră într-o nouă etapă procedurală, odată cu lansarea licitațiilor pentru lucrările care vizează inclusiv zona Făget, una dintre cele mai sensibile din punct de vedere ecologic. Inițiativa, considerată ese
Un mesaj postat pe un grup de Facebook din Cluj-Napoca a stârnit reacții puternice în rândul locuitorilor, după ce un clujean a semnalat o situație considerată „scăpată de sub control” într-una dintre cele mai frecventate zone ale cartierului Mănăștur.
A început campania de împăduriri de primăvară! Zeci de mii de puieți vor fi plantați în județul Cluj
O situație de neglijență totală a fost semnalată ieri, în jurul orei 14:00, când un clujean a dat foc gunoiului, iar flăcările s-au extins rapid, punând în pericol pădurea din apropierea localității Așchileu, județul Cluj. Intervenție rapidă a pompieri
Asocierea turcă Makyol – Ozaltin a demarat pregătirile pentru construcția Tunelului Meseș, pe secțiunea Zalău – Nușfalău a Autostrăzii Transilvania. Constructorii vor executa 11 foraje geologice în pădurea municipiului Zalău, fără a afecta fondul forestie
Guvernul României a aprobat una dintre cele mai importante reforme ale sistemului silvic din ultimii ani: reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva. Decizia aduce schimbări majore în modul în care sunt administrate pădurile din România și intr
Imagini apărute în ultimele zile în spațiul public, în care se vede o porțiune de pădure tăiată în zona Hoia-Baciu, au stârnit îngrijorare în rândul clujenilor și al activiștilor de mediu. Mai multe persoane au susținut că aproximativ două hectare din păd
Societatea civilă din Cluj-Napoca a luat „foc” după ce în spațiul public au apărut imagini cu, ceea ce pare a fi, o defrișare „ilegală” în Pădurea Hoia Baciu. Primii care s-au activat au fost activiștii de mediu, cum ar fi cazul lui Adrian Dohotaru.
Deputatul clujean Remus Lăpușan, mesaj ferm: „Protejarea pădurilor din ariile naturale necesită intervenții rapide și soluții responsabile”