Alertă în Făget! Doi câini de vânătoare au ieșit dintr-o curte și au fugărit un biciclist sute de metri: „M-ar fi mușcat lejer”
Un biciclist susține că a trecut prin zona pădurii Făget, Cluj, în apropiere de drumul Sfântul Ion, când a avut parte de o întâlnire periculoasă cu doi câini de talie mare.
Potrivit acestuia, animalele ar fi ieșit din curtea unei case, despre care spune că era larg deschisă, și au început să îl urmărească pe drum.
„Am trecut cu bicicleta pe aici, prin pădurea Făget, aproape de drumul Sfântu Ion și, trecând pe lângă o casă, au ieșit doi câini mari de vânătoare din curtea larg deschisă și m-au fugărit sute de metri”, a relatat biciclistul.
Alertă în Făget! Doi câini de vânătoare au ieșit dintr-o curte și au fugărit un biciclist sute de metri
Acesta spune că a reușit să se îndepărteze de animale fără să fie mușcat, însă atrage atenția asupra pericolului pentru persoanele care circulă prin zonă.
„Din fericire am reușit să fug de ei, dar m-ar fi putut mușca lejer pe mine sau pe oricine ar trece pe acolo, pe spațiu public”, a mai transmis acesta.
1 Comentariu