Aurelia Cristea și-a prezentat bilanțul mandatului de ministru al Dialogului Social și de parlamentar

 

Deputatul Aurelia Cristea, președintele PSD Cluj-Napoca, a prezentat, marți, 23 decembrie, un bilanț al activității sale din ultimul an ca ministru pentru Dialogul Social și de parlamentar. 

 

Ca ministru, în timpul mandatului de 10 luni, Aurelia Cristea susține că cea mai mare realizare a fost că n-au fost mișcări de stradă de amploare. Ea a avut peste 100 de întâlniri cu reprezentanții sindicatelor și cei ai părții patronale, 360 de ședințe de Dialog Social la nivel de Prefecturi, 11 vizite de lucru in teritoriu, 2 acorduri incheiate cu sindicatele din invatamant si sanatate, 6 proiecte cu fonduri europene lansate, aflate acum în diferite stadii de implementare in valoare totala de peste 9 milioane de euro.

 

Ca deputat, Aurelia Cristea a inițiat 30 de propuneri legislative la care a fost fie este inițiator, fie semnatar: 7 au devenit legi, 1 este pe Ordinea de Zi a plenului Camerei Deputaților, 14 sunt în dezbatere la Comisiile Permanente ale Camerei Deputaților, 4 sunt în dezbatere la Comisiile Permanente ale Senatului, 2 proiecte în care procedura legislativă a fost încetată / retrase de către inițiator, 2 inițiative au fost respinse definitiv.

 

Aurelia Cristea a menționat și Legea medicilor de familie, care prevede exonerarea de la plată a sumelor pentru acoperirea cheltuielilor de administrare și funcționare pe care medicii de familie, care au asigurat continuitatea asistenței medicale în centrele de permanență, în perioada ianuarie 2009 - mai 2011, trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor emise de casele județene de asigurări drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.

 

De asemenea, Legea bonelor promulgată prin Decret nr. 897/2014 la data de 16.12.2014 definește activitățile bonei și babysitterului. ”Prin reglementarea acestui domeniu, impactul organizării în mod real și legal va avea consecințe și asupra creșterii numărului locurilor de muncă, prin diminuarea costurilor suportate cu organizarea și funcționarea creșelor și a grădinițelor prin diminuarea costurilor cu indemnizația de șomaj și prin creșterea veniturilor cu contribuțiile la asigurările sociale aferente salariilor bonelor angajați, precum și cu contribuțiile reprezentanților legali ai copiilor, în calitate de angajatori, pentru plata serviciilor de care beneficiază”, precizează Aurelia Cristea.

 

Foto: Echipa ministerului de Dialog Social

Comentarii Facebook