După ce au murit oameni, ANCOM și-a dat seama că trebuie să accelereze sistemul de alertă prin SMS

 

Preşedintele ANCOM a declarat că va fi urgentată implementarea sistemului de alertă a populației. , mai ales după furtuna care a măturat Vestul ţării.

 

Premierul Mihai Tudose a cerut astăzi implementarea în cel mai scurt timp a unui sistem integrat de alertare a populației în situații de risc major, prin mesaj de urgenţă transmis pe telefonul mobil. ”Sistem Alert” va fi dezvoltat și implementat de ANCOM, IGSU, STS în colaborare cu operatorii de telefonie.

 

Soluțiile tehnice vor fi stabilite în cadrul unui grup de lucru constituit din reprezentanţi și experți ai entităților menţionate, care va avea prima întâlnire astăzi, 18 septembrie, ora 15.00.

 

”Sistem Alert” va funcționa prin transmiterea unor mesaje de alertă specifice transmise abonaților pe telefonul mobil, nu doar printr-un simplu SMS, după modelul celor deja existente și funcționale în alte state europene. Alertele vor fi emise în funcţie de situațiile de urgenţă apărute la nivel regional – fenomene meteo extreme, incendii majore, risc de explozii, alte calamități și situații de risc.

 

În paralel cu implementarea sistemului de alertă va fi demarată o campanie de informare publică și pregătire a populației pentru utilizarea acestui sistem.

 

Adrian Diţă, preşedintele ANCOM, a declarat la REALITATEA TV că discuţiile privind acest sistem de alertă se poartă de mai mult timp, iar furtuna de duminică a fost un imbold.

 

Sistem Alert este o soluţie care va fi pusă în practică în cel mai scurt timp posibil. Sistemul va fi conectat cu platforme similare ale operatorilor şi în funcţie de situaţie vor fi alertaţi cei din zonele vizate. Tot procesul se va derula într-un minut. Informaţiile vor ajunge de la ISU - prin platformă la populaţie”, a declarat Diţă la REALITATEA TV.

Comentarii Facebook