VIDEO. Cu ele Clujul se mândrește! Trei șefe de promoție 2026 la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Cluj: „În clasa asta am avut libertatea de a fi eu însămi”

Ele sunt elevele cu care Clujul se mândește: Sunt șefe de promoție 2026 la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Cluj-Napoca

Daria Maria Borza, șefa de promoție 2026 Liceul Nicolae Bălcescu, clasa Mate-Info: „În această clasă am avut libertatea de a fi eu însămi”

Prima care a luat cuvântul a fost Daria Maria Borza, șefa de promoție din clasa de Matematică-Informatică a Liceului teoretic „Nicolae Bălcescu”. Emoționată, dar sigură pe cuvintele sale, aceasta a vorbit despre profesorii care au ghidat generația 2026 și despre colegii alături de care a crescut în ultimii patru ani. Discursul ei a fost unul despre recunoștință și despre legăturile create în cei patru ani de liceu.

„Un rol esențial în evoluția noastră l-au avut profesorii noștri. Vă mulțumim pentru implicare, pentru cunoștințele pe care ni le-ați insuflat și pentru că ne-ați încurajat mereu să ne descoperim propria voce. Dincolo de orele de curs, ne-ați oferit modele de urmat, iar tot ceea ce am învățat de la dumneavoastră ne va însoți și în viitor”, a spus Daria Maria Borza.

Cea mai emoționantă parte a discursului a fost însă dedicată colegilor și atmosferei din clasă. Dincolo de rezultate și examene, discursul Dariei a surprins sentimentul de apartenență pe care mulți elevi îl caută în anii de liceu și pe care ea spune că l-a găsit în propria clasă.

„Dragi colegi, vă mulțumesc pentru tot ceea ce am construit și am împărtășit în acești ani. Am avut șansa de a avea în viața mea oameni minunați, alături de care am râs, am trecut prin atâtea momente frumoase și am legat prietenii adevărate”.

A urmat apoi fraza care a emoționat părinții și care a fost primită cu aplauze:

„În această clasă, am avut libertatea de a fi eu însămi.”

Daria a vorbit și despre momentele simple care ajung să cântărească cel mai mult la finalul liceului — emoțiile dinaintea examenelor, glumele dintre colegi și micile bucurii cotidiene care, în timp, devin amintiri importante.

La final, mesajul ei pentru colegi a fost unul despre curaj și autenticitate:

„În tot ceea ce va urma, dincolo de planuri mari și responsabilități, nu renunțați niciodată la ceea ce vă va aduce adevărata fericire. Credeți în propriile voastre forțe și urmați-vă drumul cu deplină încredere.”

Ecaterina Pop-Curșeu, șefa de promoție 2026 Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”,  secția Uman: „În suflet las doar amintirile luminoase”

Discursul Ecaterinei Pop-Curșeu, șefa de promoție 2026, Liceul Teoretic „nicolae Bălcescu”, secția Uman, a avut tonul unei confesiuni sincere despre anii adolescenței și despre felul în care timpul schimbă perspectiva asupra lucrurilor.

Ecaterina Pop-Curșeu a ales să vorbească despre amintirile frumoase din anii de liceu și despre oamenii care au marcat-o. Ecaterina și-a amintit de olimpiade, concursuri, excursii și momentele în care întreaga clasă izbucnea în râs în timpul orelor. Nu performanțele au fost însă în centrul discursului ei, ci oamenii care au făcut ca acești ani să conteze.

„Deși mintea va rămâne cu tot felul de amintiri, eu las în suflet doar pe cele luminoase. Printre ele se numără majoritatea olimpiadelor și concursurilor la care am participat, vacanțele cu familia, excursiile cu colegii și momentele în care am râs la ore.”

Ea a vorbit apoi despre profesorii care au avut un impact puternic asupra ei în cei patru ani petrecuți la „Bălcescu”.

„În patru ani de Bălcescu am cunoscut mulți profesori care au predat la clasa noastră și care au depus foarte multe eforturi și s-au implicat de fiecare dată. Totuși, puțini au fost acei profesori care m-au marcat cu adevărat și ale căror ore de curs nu le voi uita niciodată.”

Ecaterina le-a mulțumit și colegilor, pe care i-a descris drept elevi „silitori” și „dornici să învețe”.

„Sper ca fiecare dintre voi să ducă mai departe aceste calități, să aveți parte de oportunități minunate și, oriunde ne-ar duce viața, să ne revedem mereu cu bucurie.”

Un loc aparte în discursul său l-au avut prietenii pe care și i-a făcut în liceu și mai ales Hanna, colega și prietena ei de-o viață. 

„Prietenii pe care mi i-am făcut în acești patru ani m-au ajutat să-mi dau seama de valoarea mea, m-au încurajat când am avut nevoie și au transformat liceul dintr-o perioadă stresantă și plină de examene într-una mult mai ușoară.”

Discursul ei s-a încheiat cu o reflecție calmă despre timp și maturizare:

„Poate că timpul are totuși o răbdare, iar lucrurile trebuie doar privite dintr-o altă perspectivă.”

Hannah Vasiu: „Fiecare amintire este o comoară”

Cel de-al treilea discurs i-a aparținut lui Hannah Vasiu, care a ales să vorbească despre timp, memorie și importanța clipei prezente. Dacă primele două discursuri au vorbit despre oameni și amintiri, Hannah Vasiu a ales să transforme discursul său într-o meditație despre timp și despre fragilitatea clipelor care trec.

Pornind de la o întâmplare trăită la clasă, aceasta și-a construit întregul mesaj în jurul expresiei latine „Carpe diem”.

„La un moment dat, doamna profesoară Mirela Tomoioagă ne-a întrerupt brusc și a spus: «Hai, măi, mai lăsați „Nos habebit humus” și mai ziceți și voi un „carpe diem”»”, a povestit absolventa.

Ea a explicat apoi sensul profund pe care îl vede în această expresie latină.

„«Carpe diem» este un îndemn la acțiune, dar verbul «carpo-carpere» înseamnă mai ales «a tăia, a decupa». Așadar, maxima se poate traduce și «taie ziua, decupeaz-o». Extrage ziua dintr-o multitudine de alte zile ca și cum ar fi singura pe care o ai.”

Mesajul transmis colegilor a fost unul despre prețuirea momentelor simple și despre conștientizarea faptului că anii de liceu nu se vor mai întoarce.

„Să ne bucurăm de ultimele clipe petrecute ca elevi în liceul acesta și de fiecare moment cu colegii și profesorii noștri, pentru că ele nu se vor mai întoarce niciodată.”

În încheiere, Hannah Vasiu a vorbit despre puterea amintirilor.

„Să nu uităm liceul, clasele, holurile, orele, profesorii, vocile colegilor, zâmbetele pe care ni le-au dat. Cred că fiecare amintire este o comoară, tocmai pentru că este singura noastră modalitate de a mai retrăi clipa.”