VIDEO. Momentul în care o dronă militară încărcată cu exploziv a căzut azi-noapte pe un bloc din Galați: „A fost ca un cutremur”/ Două persoane rănite
VIDEO | Momentul în care o dronă militară încărcată cu exploziv se prăbușește pe un bloc din Galați: „A fost ca un cutremur”
Clipe de groază în Galați, după ce o dronă militară încărcată cu exploziv a căzut peste un bloc de locuințe. Momentul impactului a fost surprins de camere video, iar imaginile arată clipa în care aparatul lovește imobilul, urmat imediat de o explozie puternică și de izbucnirea unui incendiu.
Incidentul s-a produs azi-nopate în jurul orei 2, la un bloc din municipiu. Deflagrația a provocat panică printre locatari, mulți dintre ei fiind treziți brusc din somn.
„S-a auzit explozia. A fost un șoc, ca la cutremur”, a povestit unul dintre oamenii evacuați.
Un alt locatar spune că oamenii au ieșit în grabă din apartamente, fără să înțeleagă inițial ce se întâmplă.
„Ne-a luat direct din somn. Am apucat doar să ne îmbrăcăm și să ieșim afară”, a declarat acesta.
În urma impactului, un apartament aflat la etajul 10 a fost cuprins de flăcări. Pompierii au intervenit de urgență pentru stingerea incendiului și evacuarea locatarilor.
Două persoane au fost rănite ușor și transportate la spital, iar alte două au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au suferit atacuri de panică.
Aproximativ 70 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat din blocul afectat.
Potrivit autorităților, specialiștii care au analizat zona au constatat că întreaga încărcătură explozivă a dronei a detonat în momentul impactului.
La fața locului continuă verificările efectuate de pompieri, forțe de ordine, echipe ale Armatei și specialiști în securitate, care încearcă să stabilească exact cum s-a produs incidentul și de unde provenea drona.
6 Comentarii