Duminica 28 Aprilie

Astărăstoae: Peste 2.700 de medici pleacă anual din ţară, revin doar 30-40

 

Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR) a declarat că peste 2.700 de medici pleacă anual din România și numai 30 - 40 revin.

 

”Din 2006 semnalăm migraţia medicilor. Ca să oprim medicii în România, trebuie să le redăm demnitatea. Anual, pleacă din ţară între 2.700 şi 2.900 de medici şi doar 30-40 revin, adică pierdem peste 2.500 de doctori pe an. Degeaba vom avea spitale ultramoderne, echipate la cele mai înalte standarde. Acestea vor deveni muzee dacă nu vom găsi alte mecanime prin care ei (medicii - n.r.) să-şi exercite profesia liber şi să le crească veniturile fără să fie pe o presiune bugetară. Este un element de care trebuie să ţineţi cont", a spus preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), la conferința Mediafax.

 

Astărăstoae a spus că, în 2014, medicii au avut o victorie, faptul că nu mai sunt funcţionari publici sau asimilaţi acestora. ”Sperăm să punem cât mai curând în Parlament Legea malpraxisului, pentru că în acest moment nici medicii şi nici pacienţii nu sunt protejaţi. Pacientul care a suferit un prejudiciu în cadrul unui act medical, o eroare neimputabilă sau pentru că nu a avut la dispoziţie toate mijloacele, (...) nu este acoperit prin despăgubire. Iar medicul nu este protejat. Noua lege a malpraxisului ar putea să fie o pârghie prin care să mai oprim exodul", a mai spus Astărăstoae.

Comentarii Facebook