Câți bani cere Theo Rose pentru un concert de 60 de minute. A mărit tariful pentru că e tot mai în vogă


Theo Rose și-a modificat tariful de când este mai cunoscută și după ce a adus pe lume un băiețel. 

Theo Rose își împarte acum timpul între viața de familia și cea profesională. Artista e mereu ocupată și încearcă să găsească un echilibru în activitățile sale, de când s-a întors în lumina reflectoarelor.

Vedeta a fost prinsă cu filmările pentru serialul Clanul, ultimul sezon, și cu filmările pentru Vocea României, iar acum se axează strict pe activitatea muzicală și pe creșterea micuțului Sasha Ioan, fiul ei și al lui Anghel Damian.

Tocmai pentru că are programul foarte încărcat și timpul ei e foarte important, Theo Rose a mărit considerabil tariful pentru concerte. Pentru o cântare de 60 de minute, suma cerută de Theo Rose a ajuns la 6.500 de euro. Dacă e vorba de un show mai complex, tariful ajunge la 10.000 de euro.

Atât Theo Rose, cât și Anghel Damian au un program foarte solicitant, așa că au găsit un ajutor pentru creșterea fiului lor. Au angajat o bonă pentru copil, iar în weekend vine mama artistei să stea cu cel mic.

Avem o bonă pe care am angajat-o în timpul săptămânii, după un program fix de la 8, până la o oră după amiază. După care, în weekend-uri, atunci când avem de cântat, vine mama și doarme nopțile cu el și pot și eu să mă odihnesc câteodată”, a spus vedeta în urmă cu ceva timp.

Comentarii Facebook