Urşii, zăriţi tot mai des pe potecile turistice, după ce au ieşit din hibernare! Ce faci dacă întâlnești un urs în drumeție, explică salvamontiștii


Odată cu sosirea primăverii, urșii își încheie perioada de hibernare! Așadar, atenție, turiști! În ultima perioadă, animalele și-au făcut apariția tot mai des pe potecile turistice. Pentru a ne bucura în siguranță de drumeții, este crucial să ținem cont de câteva sfaturi esențiale atunci când ne aventurăm în munți.

Salvamontiştii le recomandă tuturor celor care intenționează să se aventureze pe munte, în aceasta perioadă, să își programeze atent drumeția pentru a nu fi surprinşi de lăsarea întunericului și totodată să pornească pe potecile turistice doar în grupuri. 

De asemenea, cei care urcă pe munte nu trebuie să se abată de pe traseele turistice amenajate. În cazul în care întâlnesc animale sălbatice, turiștii sunt sfătuiți să nu interacţioneze cu ele, să nu le hrănească sau să se apropie de ele pentru a le filma sau fotografia. Mai mult, iubitorilor de natură li se recomandă să parcheze mașinile doar în zonele special amenajate și să nu lase alimente în interior.

Salvamontiştii din Neamţ au câteva recomandări și pentru localnicii care stau în zone de munte și anume: să nu lase deschise, descuiate pe timpul nopţii uşile caselor sau ale anexelor gospodărești. Și nu în ultimul rând, cei care observă un urs în apropierea gospodăriilor să sune imediat la 112.

Și pentru că urșii au început să coboare tot mai des din pădure în zone locuite, drumeții au fost nevoiți să inventeze tot felul de mijloace care să țină animalele sălbatice la distanță. Astfel că, pe lângă fluier, unii turiști își leagă clopoței de rucsac, pentru a face și mai mult zgomot. Și dacă totuși ați dat nas în nas cu ursul, trebuie să țineți cont de anumite sfaturi. 

Ce trebuie să facă turistul care s-a întâlnit cu animalul sălbatic? Să nu se panicheze, să încerce să trateze situația cu calm, să vadă dacă ursul este agresiv sau pur și simplu e în trecere sau mănâncă. Să încerce să se retragă foarte ușor, dar cu fața spre urs, să nu se uite în ochii lui. De asemenea, experții recomandă un fluier, un spray de urs și umblatul în grupuri mai mari, singuri în niciun caz.

Comentarii Facebook