Reportaj. Cum să trăiești în weekend ca un cipriot adevărat, dacă pleci acum din Cluj: „Noi mergem la mare. Ei o trăiesc. Mii de oameni se mută pe plajă”

Dacă ajungi în Cipru în timpul săptămânii și alegi una dintre plajele frecventate mai ales de localnici, ai toate șansele să găsești liniște. Câteva familii, câțiva turiști, oameni veniți pentru o baie și câteva ore la soare. Exact așa o văzusem și eu în timpul săptămânii. Weekendul trecut, însă, aproape că nu am mai recunoscut-o. Am trăit o experiență care cred că v-ar plăcea multora dintre voi și care, surprinzător, nu este deloc scumpă. Dimpotrivă, dacă renunți la ideea că pentru a te bucura de Cipru ai nevoie de resorturi, beach-baruri și locuri sofisticate, poți petrece un weekend extraordinar cu bani puțini.

Pe kilometri întregi de plajă apăruseră corturi, rulote, mese, scaune și grătare, iar locurile liniștite cu numai câteva zile înainte erau pline de mii de ciprioți. Veniseră de vineri seara și urmau să rămână până duminică după-amiaza, cu familia, prietenii, copiii, mâncarea, boxele, chitarele și aproape tot ce le trebuia pentru a-și muta viața pe malul Mediteranei pentru două zile. Deși nu era prima dată când ajungeam în Cipru, era pentru prima dată când priveam de aproape felul în care localnicii își petrec un weekend întreg la mare. Nu Ciprul turiștilor, cu șezlonguri frumos aliniate și beach-baruri, ci Ciprul lor. Și mi-a plăcut.

Am mers printre corturi și rulote, am trecut pe lângă mesele lor, am ascultat un cipriot cântând la chitară, câteva zeci de metri mai încolo alții făceau karaoke, peste tot sfârâiau grătarele, iar dinspre mare se auzeau copiii. Nu era un festival, nu exista vreun organizator și nimeni nu pregătise nimic pentru turiști. Era pur și simplu weekendul lor și atunci mi-am dat seama că noi mergem la mare. Ei o trăiesc.

Iar pentru clujeni experiența este mai aproape decât pare. Chiar mâine este zbor direct din Cluj-Napoca spre Larnaca. Te urci în avion la Cluj și, în maximum 3 ore, poți ajunge chiar în mijlocul unui asemenea weekend cipriot.

Vineri seara vin cu aproape toată casa după ei

Transformarea începe de vineri seara. Rulotele ajung lângă mare, corturile sunt ridicate, se desfac mesele și scaunele, se scot grătarele și lăzile frigorifice, iar familiile încep să se instaleze pentru următoarele două zile. Unii au rulote în care găsești aproape tot ce le trebuie, alții preferă corturile, iar familiile numeroase își amenajează adevărate tabere. Când am ajuns eu printre ei, plaja era deja transformată și, cu cât mergeam mai mult de-a lungul ei, cu atât îmi dădeam seama că nu era vorba despre câteva grupuri. Aceeași imagine se repeta pe kilometri întregi: corturi, rulote, mese, oameni, copii și grătare.

Erau mii de oameni, de toate vârstele. Bunici, părinți, copii și grupuri mari de prieteni petreceau împreună, fără să ai senzația că fiecare familie venise să-și apere cei câțiva metri pătrați de plajă. Oamenii treceau de la o masă la alta, vorbeau, râdeau și găteau, în timp ce copiii alergau de la un grup la altul. Pentru două zile, plaja devenise un soi de sat uriaș ridicat pe nisip, iar aproape fiecare „casă” a acestui sat improvizat avea grătarul ei.

Mirosul de mâncare era peste tot. Într-un loc se pregătea carnea, câțiva metri mai încolo se întindea masa, la alt cort cineva tocmai scotea ceva de pe grătar. Nu era însă agitația unei mese care trebuie pregătită repede și nici nu părea că cineva se uită la ceas. Masa făcea parte din petrecere: se mânca, se mai punea ceva pe grătar, se stătea la povești și, între timp, mai venea cineva. Aveau tot weekendul înainte și se vedea.

La fiecare câteva zeci de metri începea parcă altă petrecere

Seara mi s-a părut cea mai frumoasă. Mergeam de-a lungul plajei, iar atmosfera se schimba din câteva zeci în câteva zeci de metri. La un moment dat am auzit o chitară. Un bărbat cânta pentru cei de la masa lui, iar ceilalți îl ascultau și cântau împreună cu el. Am mers mai departe și se auzea karaoke, în altă parte oamenii dansau, iar peste toate se amestecau zgomotul mării și vocile copiilor care încă se jucau în apă.

Nu exista scenă, program sau vreun DJ care să anunțe ce urmează. Fiecare grup avea propria petrecere, dar toate aceste petreceri mici se legau într-o singură atmosferă care se întindea pe kilometri de plajă. M-am uitat în jur și mi-am dat seama că nu vedeam nimic sofisticat și că nici nu era nevoie: corturi, rulote, scaune aduse de acasă, mese pline, grătare, muzică și oameni care păreau că au uitat pentru două zile de restul lumii. Nimeni nu părea că încearcă să impresioneze pe cineva. Pur și simplu se distrau.

Odată cu apusul nu începea operațiunea de strâns prosoapele și de plecat acasă. Dimpotrivă, seara abia începea. Se aprindeau luminile în jurul corturilor și rulotelor, mesele rămâneau pline, grătarele continuau să meargă, iar muzica se auzea în continuare. Unii cântau, alții dansau, alții pur și simplu stăteau la povești cu familia și prietenii, la câțiva metri de mare.

Cel mai mult m-au impresionat copiii: Era noapte și ei erau tot în mare

Dacă adulții mi-au atras atenția prin felul simplu în care știau să se distreze, copiii mi-au plăcut și mai mult. Erau peste tot și erau mulți, nu câte unul sau doi, fiecare lipit de părinții lui, ci grupuri întregi care se găseau imediat unii pe alții. Îi vedeam alergând prin nisip, trecând printre corturi, jucându-se pe plajă, dar cei mai mulți erau în apă și acolo rămâneau ore întregi.

S-a lăsat seara, apoi s-a întunecat, dar pentru ei nu părea să se fi schimbat nimic. Adulții erau încă la mese, grătarele mergeau, muzica se auzea în continuare, iar când mă uitam spre mare vedeam copiii tot în apă. Din când în când îi auzeam pe părinți strigându-i să vină la masă. Veneau, mâncau și, dacă mai primeau voie, ar fi plecat imediat înapoi spre mare. Mai târziu începea negocierea pentru culcare: părinții îi chemau, copiii mai cereau câteva minute și cu greu se lăsau convinși că ziua se terminase. A doua zi dimineața erau din nou acolo.

Privindu-i, m-am gândit inevitabil la copilăria noastră, la zilele în care plecai la joacă și trebuia să te strige cineva ca să-ți amintești că există și masa. Într-o lume în care copiii au telefonul aproape permanent în mână, aici vedeam grupuri întregi pentru care marea, nisipul și ceilalți copii erau suficiente ore în șir. Se jucau singuri, își făceau propriile grupuri, intrau și ieșeau din apă și nu aveau nevoie ca un adult să le organizeze fiecare minut.

Bunicii, părinții, copiii și prietenii, toți împreună

Mi-a mai atras atenția un lucru: nu era o petrecere a tinerilor și nici o ieșire construită în jurul copiilor. Erau toți. Bunicii stăteau la masă, părinții pregăteau mâncarea, tinerii puneau muzică, iar copiii alergau spre mare și se întorceau flămânzi. La aceeași masă vedeai mai multe generații, iar în jurul lor erau prieteni și alte familii.

Poate tocmai de aceea atmosfera era atât de diferită. Nu simțeai că oamenii „au ieșit în oraș”, ci mai degrabă că participi la o întâlnire uriașă de familie și prieteni, numai că sufrageria lor pentru weekend era plaja, iar în loc de televizor aveau Mediterana la câțiva metri. Nu trebuia să elibereze nimeni masa, nu trebuia să comande încă ceva pentru a mai putea rămâne și nimeni nu se uita la ceas. Veniseră vineri seara și aveau să plece abia duminică după-amiaza.

Mii de oameni petrec, dar unul nu lasă o hârtie după el

Când am văzut dimensiunea fenomenului, m-am gândit inevitabil și la ce va rămâne în urma lor. Vorbim despre mii de oameni, kilometri întregi de plajă ocupați, corturi și rulote, sute de mese și grătare, mâncare, băuturi, copii peste tot și două zile de petrecere. Mă așteptam să văd măcar hârtii, pahare sau pungi aruncate prin nisip. Nu vedeam.

Unul nu lăsa o hârtie după el. Și nu vorbesc despre o plajă privată pe care cineva merge permanent în urma turiștilor să strângă, ci despre o plajă publică folosită în acel weekend de mii de oameni. Cu toate acestea, fiecare părea să aibă grijă de locul în care se instalase. Nu exista senzația că „oricum vine cineva să curețe”, deși în jur se mânca, se gătea și se petrecea de dimineața până noaptea.

Duminică după-amiaza, „orașul” de pe plajă dispare

Poate cea mai interesantă imagine a venit însă la sfârșit. Duminică după-amiaza, după două zile în care plaja fusese plină de oameni, a început plecarea. Am văzut corturile desfăcute și împachetate, mesele strânse, scaunele puse în mașini, grătarele adunate și rulotele pregătite de drum. Familiile își strângeau lucrurile, copiii mai profitau de ultimele ore lângă mare, iar încet-încet spațiile dintre grupuri deveneau tot mai mari.

„Orașul” care apăruse vineri seara pe plajă dispărea sub ochii mei. Gunoiul era strâns, lucrurile erau încărcate în mașini, rulotele plecau una câte una și, după mii de oameni, sute de grătare, două nopți cu muzică și mese întinse pe kilometri de plajă, nu rămânea aproape nicio urmă a trecerii lor pe acolo. Asta m-a impresionat poate cel mai mult: vineri seara vin cu aproape toată casa după ei, timp de două zile mănâncă, gătesc, cântă, dansează, iar copiii aleargă și fac baie până noaptea, pentru ca duminică după-amiaza să strângă tot și să plece. Plaja rămâne plajă.

Mâine seară te urci în avion la Cluj și, câteva ore mai târziu, ești în Larnaca

Pentru noi, clujenii, toate acestea sunt mult mai aproape decât par. Chiar mâine seară este zbor direct din Cluj-Napoca spre Larnaca, așa că te poți urca în avion la Cluj și, câteva ore mai târziu, să ajungi în Cipru chiar în timpul weekendului. Și, așa cum spuneam la început, nu trebuie să fie deloc o experiență scumpă. Tocmai farmecul ei este că nu ai nevoie de lux pentru a o trăi.

Poți merge, bineînțeles, direct la hotel, poți căuta plajele celebre, poți închiria un șezlong și poți bifa locurile recomandate în ghidurile turistice. Dar, după ce am văzut weekendul trecut cum petrec ciprioții, eu v-aș spune să căutați măcar o dată și locurile în care merg ei. Acolo unde corturile și rulotele apar de vineri seara, grătarele se aprind lângă mare, un cipriot scoate chitara și începe să cânte, câteva zeci de metri mai încolo alții fac karaoke, iar copiii rămân în apă până când părinții îi cheamă, pentru a nu știu câta oară, la culcare.

Ciprul turiștilor este frumos. Are apa incredibilă, plajele cunoscute, hotelurile, terasele și peisajele pe care le vezi în toate fotografiile de vacanță. Weekendul trecut am văzut însă și un alt Cipru, unul în care marea devine, pentru două zile, sufragerie, bucătărie, loc de joacă și loc de întâlnire pentru familie și prieteni. Un Cipru în care nu ai nevoie de prea multe ca să te distrezi și în care copiii încă se joacă până uită să mai iasă din apă.

Iar imaginea cu care am rămas eu nu este doar cea a petrecerii, ci și cea de duminică după-amiaza. Mii de oameni veniseră vineri, iar acum mii de oameni plecau spre case. Corturile dispăreau, rulotele porneau la drum, mesele erau strânse, iar plaja se golea încet. Cu câteva ore înainte fusese un mic oraș pe malul Mediteranei. După ei nu mai rămânea aproape nimic, doar marea și plaja, până vinerea următoare, când totul o ia de la capăt.