FOTO. Perla Munților Apuseni! E o singură cale de acces către o lume din adâncuri, extrem de spectaculoasă


Peştera Urşilor este perla Munţilor Apuseni şi face parte din categoria obiectivelor turistice care trebuie vizitate cel puţin odată în viaţă. A fost descoperită în urma unor lucrări executate la o cariera aflată în imediata vecinătate a satului Chişcău din comuna Pietroasa, judeţul Bihor. 

Norocosul, al cărui nume s-a legat pentru totdeauna de Peştera Urşilor, este Traian Curta. Pe atunci la carieră, iar în urma unei explozii controlate, de rutină, a observat o gaură  în rocă, aceasta dovedindu-se a fi singura cale de acces către o lume din adâncuri, extrem de spectaculoasă.

rr.jpeg

Cum a fost descoperită Peștera Urșilor

Peştera Urşilor din Chişcău, judeţul Bihor, a fost descoperită accidental în anul 1975, în urma exploatărilor miniere locale, deschiderea spre golul subteran a fost realizată prin dinamitarea intrării. 

Au urmat noi explorări ale peşterii de către grupul de speologi amatori “Speodava” din Ştei, iar, mai apoi, de către specialiştii Institutului de Speologie “Emil Racoviţă”, în colaborare cu reprezentanţii Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea. În anul 1980, după 5 ani de explorări şi amenajări, Peştera Urşilor a fost deschisă pentru vizitare.

La intrarea în peșteră se află un pavilion, compus dintr-o sală de așteptare, casa de bilete, un bar, un mic muzeu speologic și un stand cu suveniruri și obiecte artizanale specifice zonei.

Galeria Oaselor

p1.jpeg

Galeria Oaselor din Peștera Urșilor este secțiunea din peșteră care se află la intrare, fiind astfel denumită datorită numeroaselor oase ale urșilor de Cavernă, găsite în acest loc. Vizitatorii peșterii au posibilitatea să vadă oasele așa cum acestea au fost găsite. În galeria Oaselor, chiar la intrare se află acea crăpătură care s-a creat în urma exploziei care a dus la descoperirea peșterii de către Traian Curta în 1975. Grosimea tavanului la intrarea în Peștera Urșilor, în punctul în care s-a intrat pentru prima dată, este de numai 2 metri, fiind cea mai mică grosime din toată peștera.

Galeria Lumânărilor

lum.jpeg

Galeria Lumânărilor este porțiunea din peșteră care începe la “intersecția”‘ dintre cele trei galerii și se termină la ieșirea din peșteră. Denumirea de Galerie a lumânărilor provine de la numeroasele stalactite care se ridică la diferite înălțimi, semănând cu niște lumânări.

Galeria Emil Racoviță

gg.jpeg

Galeria Emil Racoviță este cea mai mare galerie din porțiunea amenajată a peșterii și a fost denumită după marele speolog și cercetător Emil Racoviță, de al cărui nume se leagă mai multe descoperiri importante. 

Galeria conține formațiuni calcaroase spectaculoase, stalactite, stalacmite, coloane, care au diferite forme și mărimi, fiind la latitudinea vizitatorului cum interpretează ceea ce vede. Astfel turiștii pot descoperi rachetă cu motoarele pornite care tocmai decolează, căsuța piticilor, ca să amintim doar câteva din ceea ce există în această galerie. În Galeria Emil Racoviță tavanul are grosimea cea mai mare.

Peștera Urșilor poate fi vizitată de marți până duminică, în intervalul orar 10:00 - 18:00. Luni, obiectivul turistic este închis publicului.

Foto: pesteraursilor.ro

Comentarii Facebook