Marti 29 Noiembrie

Cum ajungi în Poiana Rotundă, din Pădurea Hoia - Baciu, loc plin de legende, cu povești despre fenomene paranormale și OZN-uri


Pădurea Hoia-Baciu a fost întotdeauna un tărâm al legendelor, unii oameni din zonă vorbind despre iele și strigoi care apar în noaptea de Sânziene și îi răpesc pe cei care se încumetă să intre.

Zona Hoia-Baciu a devenit cu adevărat cunoscută ca centru al fenomenelor paranormale după apariția, în anii ‘60, a unor fotografii cu ceea ce era descris ca fiind un OZN – un obiect zburător neidentificat.

Copacii încolăciți, Poiana Rotundă și fenomenele inexplicabile din zonă au făcut ca pădurea să atragă atenția presei internaționale, iar publicații precum BBC, The Guardian sau The Independent au dedicat spații editoriale pădurii din Cluj. Zona a fost inclusă în mai multe topuri cu locuri „bântuite”, iar asta i-a fascinat pe turiștii căutători de senzații tari.

Noi facem tururi ghidate în zonă, interesați sunt în special turiștii străini, care nu știu sau se încumetă să se orienteze noaptea prin pădure. Printre primii care au venit au fost din Australia, mai curajoși, au fost în urmă cu cinci ani. Apoi au venit mai mulți americani, asta după ce într-un tur a venit stră-strănepotul lui Bram Stoker, cel care a scris Dracula, și care a devenit un ambasador al pădurii și a asociației noastre. În ultimii doi ani au venit foarte mulți europeni. Numai anul trecut am oferit informații la peste o sută de grupuri din toată lumea, inclusiv din Asia – Tawain, China, Japonia. La început au fost, într-adevăr, oameni pasionați de paranormal, acum ne caută curioși sau care vor să puncteze și acest tur ghidat când se află în zonă”, a relatat recent Alex Surducan, ghidul asociației RYLEx, pentru Mediafax

Turul ghidat include o plimbare prin pădure, pe timp de zi sau pe timp de noapte, povești, exerciții de orientare, identificarea urmelor sau animalelor.

Fără să dea prea multe detalii și să strice surpriza viitorilor turiști, Alex spune că cei care aleg să meargă într-un astfel de tur ghidat află despre legendele ce privesc pădurea Hoia-Baciu – de la cele românești, despre iele și strigoi, la cele mai recente despre extratereștri sau experiențe trăite personal de cei din asociație sau de alți turiști. Nu în ultimul rând, turiștii află și ce se află în spatele sunetelor care i-ar putea speria într-o pădure și cum să reacționeze.

Alex Surducan și o echipă de jurnaliști și fotografi din Cluj au realizat inclusiv un documentar intitulat „The Hoia-Baciu Forest – Truth or Legend?„, care a fost proiectat în cinematografele din oraș, anii trecuți.

Cum să ajungi în Poiana Rotundă cu mașina sau pe jos

Trebuie sa ajungeți la Napolact, în Baciu, iar de acolo se poate merge, unde se poate ajunge cu mașina sau cu autobuzul 31.

Drumul este în mare parte asfaltat, iar traseul până la Poiana Rotundă poate fi făcut lejer cu mașina sau cu bicicleta. Pe jos este mai dificil, pentru că distanța este cam lungă.

45809655_2211340952249380_5167390572473745408_n.jpg


Comentarii Facebook