Un bărbat a murit după ce spitalele din Ardeal au făcut ”ping-pong” cu el și nu s-au înțeles între ele ca să îl trateze


Un bărbat care s-a accidentat cu scuterul a murit, după ce patru spitale nu s-au înțeles între ele ca să îl trateze, inclusiv unul din Cluj-Napoca.

Inițial, bărbatul de 52 de ani a ajuns la Spitalul din Satu Mare, dar nu erau doctori specializați să îl trateze. Acesta s-a lovit la piept în urma unui accident de scuter, dar la Spitalul din Satu Mare nu există secție de chirurgie toracică și medicii au vrut să îl transfere la spitale din județele învecinate.

Prima dată au încercat la Spitalul din Cluj, dar au fost refuzați pe motiv că ar trebui să încerce întâi la Baia Mare pentru că e mai aproape. La Spitalul din Baia Mare nu mai erau însă locuri, așa că s-a încercat transferul la Oradea, dar fără succes. Pacientul a rămas la Spitalul din Satu Mare până dimineață, când a suferit un stop cardio-respirator, iar pe fondul mai multor complicații a murit.

Familia va da în judecată Spitalul din Satu Mare și a depus plângere la Colegiul Medicilor. Reprezentanții Spitalului din Satu Mare spun că nu e prima oară când apelează la spitale din județe învecinate pentru transferul pacienților și sunt refuzați, scrie Digi24.ro.

Comentarii Facebook