Un fost concurent de la „Insula Iubirii”, reținut în Transilvania! Polițiștii l-au urmărit ca-n filme pe străzi după ce a refuzat să oprească

Daniel Ungureanu, cunoscut publicului drept Dany Boy după participarea la emisiunea „Insula Iubirii”, ar fi fost reținut pentru 24 de ore în urma unui incident petrecut în stațiunea Predeal. Potrivit unor surse din presa locală, acesta ar fi fost bărbatul care nu a oprit la semnalul polițiștilor și a fost prins ulterior conducând o motocicletă fără permis și neînmatriculată, conform Știri pe surse. 

Urmărit de polițiști pe străzile din Predeal

Incidentul s-a produs duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 11:15, pe strada Trei Brazi din Predeal. Un echipaj de poliție care monitoriza traficul i-a făcut semn unui motociclist să oprească, însă acesta nu s-ar fi conformat și și-ar fi continuat deplasarea.

Polițiștii au pornit în urmărirea motociclistului și au reușit să îl identifice pe strada Plăieșilor.

În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că bărbatul nu deținea permis de conducere, iar motocicleta nu era înmatriculată pentru circulația pe drumurile publice.

Motocicletă destinată competițiilor pe teren accidentat

Potrivit poliției, vehiculul era o motocicletă destinată competițiilor sportive pe teren accidentat, dar care ar fi fost condusă pe străzile stațiunii.

„Conducătorul motocicletei, destinată competițiilor sportive pe teren accidentat, nu a oprit la semnal, continuându-și deplasarea, astfel că polițiștii au procedat la urmărirea vehiculului, fiind identificat pe strada Plăieșilor, din localitatea Predeal”, au transmis reprezentanții Poliției.

Dosar penal și reținere pentru 24 de ore

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

La finalul verificărilor, față de bărbatul de 29 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Comentarii Facebook