Tupeu incredibil al unui șmecheraș prins rupt de beat la volan. A vrut să mituiască polițiștii chiar în mașina poliției, în drum spre recoltarea de probe
Polițiștii l-au „livrat” procurorilor în timp real. „Șmecherașul” habar nu avea că la capătul drumului îl așteaptă procurorii anticorupție
Doi agenți de poliție din județul Mureș au prins un șofer care conducea haotic și care a încercat să-i mituiască chiar în autospeciala poliției.
Incidentul s-a petrecut în noaptea de 6 noiembrie, în jurul orei 02:00, în Luduș. Agenții Vlad Adrian Cicio și Lorand Nagy, aflați în patrulare, au observat un autoturism care se deplasa haotic și au intervenit pentru a opri vehiculul și a identifica conducătorul auto.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că șoferul nu deținea permis de conducere și avea o alcoolemie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost urcat în autospeciala poliției, pentru a fi dus la unitatea medicală unde urmau să i se recolteze probe biologice.
În acel moment, șmecherașul nu s-a oprit: le-a oferit polițiștilor sume de bani în schimbul nepedepsirii, începând cu 2.800 de lei. Văzând insistența și tupeul șoferului, agentul Vlad Adrian Cicio a sesizat imediat Direcția Generală Anticorupție (DGA) pentru organizarea unui flagrant.
Șoferul a continuat să propună sume tot mai mari și alte foloase materiale, până la sosirea echipei DGA, iar toate interacțiunile au fost documentate în timp real. În final, tentativa de dare de mită a fost interceptată și documentată exemplar de polițiștii Cicio și Nagy, în colaborare cu DGA.
6 Comentarii