O filială AUR din Transilvania și-a ales un președinte care a fost implicat în asaltul de la BEC: CV-ul lui, aproape inexistent

Partidul AUR continuă să stârnească controverse după ce l-a ales pe deputatul Tiberiu Barstan în funcția de președinte al organizației județene Hunedoara, în cadrul unei ședințe interne desfășurate duminică. Barstan este cunoscut pentru participarea sa la asaltul asupra Biroului Electoral Central (BEC) din luna martie a acestui an, eveniment soldat cu tensiuni și audieri la Parchet.

AUR își „întărește” filiala Hunedoara cu un lider controversat

Potrivit comunicatului transmis de partid, Tiberiu Barstan a fost ales cu 555 de voturi pentru și doar 14 împotrivă. La eveniment a fost prezent și George Simion, președintele AUR, care a felicitat noua conducere și a vorbit despre „consolidarea echipei” în perspectiva alegerilor locale și parlamentare din 2025.

Deputatul a declarat că obiectivul principal al organizației pe care o conduce este „câștigarea a cel puțin 20 de primării și a președinției Consiliului Județean Hunedoara”, precum și menținerea filialei în top 3 național în rândul structurilor partidului.

Tiberiu Barstan, implicat în asaltul de la BEC: „Am fost acolo ca simplu cetățean”

Numele lui Tiberiu Barstan a apărut în atenția publică în martie, după protestul violent din fața Biroului Electoral Central, declanșat de invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu, un candidat cu discurs pro-legionar.

Barstan a fost surprins printre participanții care au forțat intrarea în clădire și ulterior a fost audiat la Parchet.

Întrebat atunci de jurnaliștii de la Antena 3 în ce calitate s-a aflat la protest, deputatul a spus: „Am fost acolo în calitate de cetățean român. Nu am instigat pe nimeni, am fost prezent doar ca simplu cetățean.”, conform G4Media.

Tiberiu Barstan are un CV care ridică semne de întrebare

Deși este parlamentar, Barstan nu are publicat niciun CV pe site-ul Camerei Deputaților. Presa locală a relatat că politicianul a absolvit doar un liceu auto, fără să fi promovat examenul de bacalaureat.

Publicația Zi de Zi a notat că, potrivit documentelor depuse când a fost consilier local în Hunedoara, Barstan menționa doar o diplomă de absolvire a unui liceu tehnic auto, fără alte studii superioare sau profesionale.

Reacții din partea AUR și planuri

Deocamdată, conducerea centrală a AUR nu a oferit detalii despre criteriile de selecție sau despre motivul pentru care Barstan a fost preferat pentru această funcție.

Noua conducere a filialei Hunedoara promite, însă, „o campanie bazată pe oameni simpli și pe patriotismul local”, după cum a declarat deputatul ales.

Comentarii Facebook