Exercițiu militar NATO impresionant în Transilvania: Militari români, francezi și portughezi au construit în timp record un pod plutitor peste râu

Weekendul a adus în județul Alba o desfășurare impresionantă de forțe. Militari români, francezi și portughezi au participat, duminică, la un exercițiu spectaculos în cadrul DACIAN FALL 2025 (DAFA 25), unul dintre cele mai ample antrenamente multinaționale derulate în România. În localitatea Sântimbru, trupele aliate au reușit să construiască un pod plutitor peste râul Mureș.

Pod construit în mai puțin de o oră în Alba

Operațiunea a fost impresionantă prin rapiditatea și precizia cu care a fost realizată. În mai puțin de o oră, între 10 și 15 militari au reușit să amplaseze un pod plutitor cu trei benzi de circulație, capabil să susțină trecerea vehiculelor grele, inclusiv blindate. Totul s-a desfășurat sub acoperirea elicopterelor aliate, care au executat misiuni de recunoaștere, protecție și transport aerian, într-un scenariu complex menit să simuleze condițiile reale de luptă.

Mesajul căpitanului francez Dylan: „Trebuie să fim rapizi și fără pierderi”

„Este un exerciţiu comun de antrenament al Armatei române şi al celei franceze. Obiectivul este să trecem râul, să asigurăm calea pentru forţe terestre, infanterie, geniu, cavalerie. Trebuie să fim rapizi şi, mai ales, să ne asigurăm că nu suferim nicio pierdere, acesta este lucrul cel mai important. Lucrăm împreună, ne-am antrenat împreună, avem alături şi alte armate din NATO, spre exemplu astăzi alături de noi sunt militari portughezi.”, a declarat căpitanul Dylan, coordonatorul trupelor participante, conform Digi24.

Interoperabilitate și solidaritate între aliați

Generalul francez care a condus operațiunea a subliniat importanța exercițiului, numindu-l o „desfășurare strategică de amploare”, menită să întărească flancul estic al NATO. „A fost un exerciţiu foarte bun, arată capabilitatea pe care NATO o are ca, într-un timp scurt, să desfăşoare o brigadă gata de luptă pe flancul estic al NATO de a şi arată că suntem foarte solidari cu aliaţii noştri.”, a explicat acesta.

Un alt militar a evidențiat faptul că, deși există diferențe între armatele participante, acestea sunt depășite prin colaborare și antrenament comun. „Ideea este să putem trece un număr mare de vehicule într-un timp scurt peste cursul apei. Ne-am antrenat zile întregi pentru acest lucru şi ceea ce am reţinut este că ne completăm reciproc şi asta este frumuseţea unor astfel de exerciţii, realizăm interoperabilitate.”, a declarat acesta.

Comentarii Facebook