Imagini superbe din Parcul Natural Apuseni! Mai mulți lupi se plimbă nestingheriți prin natură - VIDEO


Mai mulți lupi au fost filmați plimbându-se nestingheriți prin munții Apuseni. Totul a fost surprins cu ajutorul camerelor de supraveghere instalate de specialiștii Romsilva, în Parcul Natural Apuseni.

Lupii trăiesc în haită, iar cele mai multe haite au în componență perechea conducătoare, formată din masculul și femela alfa, precum și puii lor de până la 3 ani. Câteodată pot apărea și alți lupi, rude ale celor alfa. În fiecare haită există o ordine respectată, limbajul corpului exprimând poziția lupului în haită.

 Lupii parcurg zeci de kilometri pe zi în căutarea prăzii și când atacă, coordonat, dirijează prada în locuri în care aceasta își pierde mobilitatea, de exemplu râuri, unde este ucisă. Pot alerga cu aproape 60 de kilometri pe oră. Au simțuri foarte dezvoltate, un miros deosebit de fin, auzul și văzul foarte dezvoltate, permițându-I să vâneze ziua și noaptea.


Comentarii Facebook