„Visul de 36 de ani” s-a spulberat! Curtea de Apel Cluj suspendă lucrările la hidrocentrala de sute de milioane de euro


Curtea de Apel Cluj a admis cererea formulată de două organizații neguvernamentale și a dispus suspendarea unei hotărâri de Guvern care ar fi permis scoaterea definitivă din fondul forestier a peste 30 de hectare de pădure din Parcul Național Călimani. Suprafața urma să fie defrișată pentru continuarea lucrărilor la hidrocentrala Răstolița.

Decizia instanței a venit în urma demersului inițiat de Asociația Declic și Bankwatch România – Filiala Cluj, care au atacat Hotărârea de Guvern nr. 327/2025. Instanța a stabilit că această hotărâre este suspendată până la soluționarea definitivă a cauzei pe fond.

Amintim că, la începutul lunii aprilie, fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, anunța că hidrocentrala Răstolița ar urma să livreze energie în Sistemul Energetic Național până la finalul anului, numind proiectul „un vis devenit realitate după 36 de ani”.

Potrivit acestuia, lucrările au fost demarate în 1989, dar au fost blocate ani la rând de birocrație, procese și lipsă de voință politică. În prezent, construcția este finalizată în proporție de 89%.

Decizia Curții de Apel Cluj nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile de la comunicare, notează news.ro. 


Comentarii Facebook