Tânăr clujean de doar 21 de ani, prins în Olanda și adus în cătușe în România! Ce acuzații grave i se aduc
Tânăr de 21 de ani din Cluj, extrădat din Olanda pentru proxenetism. A fost adus în țară în cătușe
Un clujean în vârstă de doar 21 de ani, urmărit internațional pentru proxenetism, a fost extrădat din Olanda și adus sub escortă în România. Operațiunea a fost realizată de Poliția Română, în colaborare cu autoritățile olandeze, în perioada 24 – 26 iulie 2025.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române, pe numele tânărului fusese emis un mandat de arestare preventivă de către Tribunalul Satu Mare, acesta fiind bănuit că ar fi exploatat mai multe persoane prin constrângere, în scopuri sexuale, în afara țării.
„A fost adus în țară un bărbat de 21 de ani, din Cluj, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism. Acesta a fost preluat din Olanda și urmează să fie prezentat instanței”, au transmis reprezentanții Poliției Române.
Repatrierea tânărului face parte dintr-o acțiune mai amplă în cadrul căreia cinci persoane urmărite internațional au fost extrădate în România pentru a-și ispăși pedepsele sau pentru a fi prezentate justiției. După audieri, clujeanul urmează să fie încarcerat într-un centru de detenție din țară.
3 Comentarii