Femicidul ar urma să fie pedepsit cu închisoare pe viață! S-a votat proiectul de lege în Parlament


Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege privind prevenirea și combaterea femicidului și a violențelor care îl preced. Inițiativa a fost aprobată cu 97 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și șapte abțineri.

Legea a fost inițiată de peste 250 de parlamentari din toate partidele și introduce, pentru prima dată, o definiție juridică clară a femicidului, aliniată reglementărilor europene. Actul normativ prevede colectarea și publicarea anuală a datelor privind femicidul și violențele asociate, precum și recunoașterea orfanilor femicidului drept victime directe, cu măsuri de protecție și sprijin imediat, notează agerpres.ro. 

Potrivit proiectului, femicidul este definit ca „uciderea cu intenție a unei femei, precum și moartea unei femei survenită ca urmare a loviturilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte ori a altor infracțiuni săvârșite cu violență, indiferent dacă faptele sunt comise de un membru al familiei sau de o terță parte”.

Femicidul ar urma să fie pedepsit cu închisoare pe viață! S-a votat legea în Parlament

Legea prevede pedepse între 15 ani de închisoare și detenție pe viață pentru faptele încadrate ca femicid, precum și sancțiuni agravante atunci când violența este comisă în prezența minorilor. De asemenea, sunt introduse măsuri pentru întărirea răspunsului penal în cazurile motivate de gen și pentru dezvoltarea educației preventive, prin includerea în școli a temelor privind egalitatea de gen, relațiile non-violente și combaterea violenței.


Comentarii Facebook