Atmosferă frumoasă și meci frumos pe stadionul „Francisc von Neumann” din Arad, însă „studenții” revin acasă cu o nouă înfrângere.
Marea glorie a galeriei U Cluj, Valer Bondor sau Nea Titi, cum era cunoscut în rândul suporterilor, s-a stins din viață.
„Studenții” se află în fața unui duel de tradiție cu UTA Arad. Un duel în care alb-negrii trebuie să obțină o victorie, pentru a trece peste eșecurile suferite în ultimele două etape din Superligă.
Universitatea Cluj rămâne fără victorie în Superligă după 4 etape, alb-negrii au înregistrat a doua înfrângere a sezonului. Nu e de mirare că „U” continuă campania de transferuri din această vară.
Gigi Becali nu pare foarte mulțumit de prestația roș-albaștrilor în primul meci din Superligă.
Universitatea clujeană „Babeș-Bolyai” (UBB) rămâne universitatea românească cea mai bine reprezentată în clasamentul Shanghai pe domenii academice chiar și în 2022.
Autodeal, cea mai complexă și completă soluție pentru gestionarea costurilor și obligațiilor auto din România, este noul partener oficial al FC Universitatea Cluj, începând cu sezonul 2022 / 2023.
Duminică, Universitatea Cluj debutează în Superligă contra celor de la FCSB.
TRANSILVANIA SMART CITY a devenit partenerul oficial al echipei FC Universitatea Cluj în noul sezon din SUPERLIGA României. Cel mai mare proiect imobiliar din România va fi alături de „studenți” în parcursul lor spre performanță.
După ce a trimis Dinamo în Liga 2, atacantul Alexandru Boiciuc (24 de ani), și-a încheiat angajamentul cu Universitatea, fără a ajunge la un acord privind prelungirea contractului.
Alex Chipciu, jucătorul adus de la rivala CFR Cluj, a înscris două goluri în amicalul U Cluj - Minaur Baia Mare.
Deși „U” va juca cu FCSB, vicecampioana României, în prima etapă, tehnicianul spune că alb-negrii sunt determinați să scoată un rezultat pozitiv.
Performanţă remarcabilă pentru un elev din Baia Mare. Victor a luat punctaj maxim la Olimpiada de Matematică pentru Juniori și a povestit cum a ajuns la această performanţă.
Jucătorii Universității au revenit la Cluj-Napoca, după 10 zile de cantonament în Austria, în care „U” a avut parte doar de înfrângeri.
Vecin cu Gigi Becali și cu socrul fost acționar la CFR Cluj, Rareș Bogdan spune însă că este fanul Universității.
Universitatea Cluj a pierdut împotriva ultimei clasate din Slovenia, fiind învinsă de formaţia slovenă NK Aluminij cu scorul de 1-0 (1-0), duminică, la Kidricevo, într-un meci amical.
FC Universitatea Cluj va disputa partidele de acasă din etapa a 2-a, cu Universitatea Craiova, respectiv a 4-a, cu FC Petrolul Ploiești, din SuperLigă, pe stadionul din Mediaș.
Țintarul sezonului Ligii 1, 2022/2023, s-a tras, iar CFR Cluj și U Cluj vor juca cu Rapid, respectiv FCSB în prima etapă din Superligă. La startul noii ediții de campionat vor lua parte 16 echipe, la fel ca și în sezonul precedent.
După un rând de negocieri intensive, Alexandru Chipciu (33 de ani) și-a reziliat contractul cu CFR Cluj și ajunge la formația rivală din oraș. Mijlocașul ofensiv se alătură „studenților” în Liga 1.
Universitatea a bifat un nou transfer. Formația antrenată de Erik Lincar a ajuns la un acord cu mijlocașul Florin Purece (30 de ani).
FC Universitatea Cluj a câștigat categoric primul meci al verii, în fața lui Sănătatea Cluj, cu scorul 9-2. Au marcat pentru „studenți”: Hofman (hat-trick), Bălan (dublă), Ely Fernandes, M. Moraru, Haită, Pires.
Erik Lincar se așteaptă la un „război” în Cluj-Napoca la derby-urile CFR – U Cluj. Rivalitatea există de mulți ani, astfel în pofida a ce cred conducerea celor două cluburi, suporterii nu vor uita acest lucru prea curând.
FC Universitatea Cluj anunță un nou transfer. Clubul a ajuns la o înțelegere cu lituanianul Rolandas Baravykas (26 de ani). Noul jucător al Universității, care are 28 de meciuri și două goluri pentru naționala Lituaniei, poate evolua ca fundaș dreapta, da
FC Universitatea Cluj anunță un nou transfer pentru sezonul din Liga 1, după ce s-a reunit marți seară. Marius Briceag (30 de ani), un fundaș stânga cu peste 130 de meciuri în Liga 1 și care are în palmares o Cupă a României este noua achiziție a Universi
Un jucător cu 46 de meciuri în naționala României și-a dorit foarte mult să fie lăsat să se transfere de la CFR la „U” Cluj, potrivit surselor Prosport. Este vorba despre Alexandru Chipciu, fotbalistul pus pe lista de transferuri de către CFR, după ce Da
FC Universitatea Cluj s-a reunit marți seară pentru pregătirea noului sezon. Tehnicianul formației clujene, Erik Lincar, promite noi achiziții și a dezvăluit că Universitatea urmează să facă nu mai puțin de șapte transferuri în următoarea perioadă.
FC Universitatea Cluj s-a reunit marți seară, Erik Lincar conducând prima ședință de pregătire a „Șepcilor Roșii" pentru noul sezon din Liga 1, programat să înceapă în data de 16 iulie.
FC Universitatea Cluj continuă să-și întărească încet lotul pentru prima ligă, deși au fost mai multe plecări, până acum doar doi jucători s-au alăturat echipei conduse de Erik Lincar. Adrian Bălan (32 de ani), un vârf de atac cu 45 de goluri înscrise la
Comisia de Disciplină şi Etică a FRF a decis, miercuri, sancţionarea cluburilor Universitatea Cluj şi Dinamo ca urmare a problemelor de la barajul pentru Liga 1 Casa Pariurilor.
FC Universitatea Cluj a anunțat primul transfer al verii, pentru întărirea lotului înainte de meciurile tari din Liga 1. „U” l-a transferat pe Andrei Pițian (26 de ani), un fundaș central cu peste 120 de meciuri în Liga 1 și cu prezențe în cupele europene