VIDEO. Noul jucător de la „U” Cluj, entuziasmat de ideea ca începe un nou capitol: „Este un club care îmi va permite să cresc în timp ce joc ”
Issouf Macalou, noul jucător transferat de Universitatea Cluj, este pregătit să crească de la meci la meci în tricoul „studenților.”
Fotbalistul, în vârstă de 26 de ani, a declarat că este entuziasmat de ideea că va începe un nou capitol în cariera sa.
„Sunt entuziasmat de ideea că încep acest nou capitol din cariera mea într-un campionat pe care nu-l cunosc, în străinătate. Va fi ceva nou, dar cred că va fi un lucru bun pentru mine. E un club foarte bun. Am vizitat facilitățile, orașul, mi-am întâlnit coechipierii și cred că e un club cu niște obiective foarte bune, un proiect foarte bun. Este un club care îmi va permite să cresc în timp ce joc”, a spus jucătorul.
De asemenea, Issouf Macalou s-a descris ca fiind un jucător tehnic, puternic și cu caracter. Mai mult, el a studiat puțin echipa lui Sabău și Clujul înainte să se transfere, precizând că a studiat unele meciuri ale Universității Cluj.
„În ceea ce privește fotbalul, mă descriu ca un jucător rapid, tehnic, puternic, cu caracter. Ca persoană, mă descriu ca o persoană calmă, rezervată și care iubește să facă glume. Da, m-am uitat la mai multe meciuri ale echipei înainte de a veni aici. Două pe care le-am privit deja sunt meciul amical cu Zurich și, de asemenea, m-am uitat la ultimul meci din campionat, victoria U Cluj la final cu penaltiul decisiv", a conchis Macalou.
0 Comentarii