Universitatea Cluj a remizat în deplasarea din Armenia, contra celor de la Ararat, după o partidă în care „studenții” au părut copleșiți de miza unei competiții europene.
Universitatea Cluj se duelează azi cu Ararat Armenia, în Conference League. Sute de suporteri ai Universității au plecat spre Erevan, o parte dintre ei ajungând mai repede acolo într-un avion charter.
Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul Universității Cluj, a vorbit despre confruntarea cu Ararat Armenia din turul secund preliminar al UEFA Europa Conference League.
Universitatea Cluj a plecat la Erevan, la peste 2.800 de kilometri distanță, acolo unde „studenții” se vor duela cu Ararat Armenia.
Emil Boc a părăsit miercuri Cluj-Napoca, îndreptându-se spre Armenia, unde Universitatea Cluj va disputa un meci istoric împotriva formației Ararat.
CFR Cluj a încheiat sezonul trecut pe locul 3, iar Universitatea Cluj imediat în urma sa, pe poziția a 4-a.
Universitatea Cluj revine într-o cupă europeană după mai bine de 50 de ani și va debuta în Conference League joi, 24 iulie, de la ora 19:00. Adversar: FC Ararat Armenia.
Universitatea Cluj și-a aflat următorul adversar din UEFA Conference League, dacă „studenții” vor trece de armenii de la FC Ararat Armenia.
Ioan Ovidiu Sabău a fost extrem de supărat și nervos după ce echipa sa Universitatea Cluj nu a reușit să treacă de UTA Arad, remizând pe Cluj Arena, scor 1-1.
Universitatea Cluj și UTA Arad au remizat în a doua etapă din Superliga, într-o partidă disputată pe Cluj Arena, scor 1-1.
Universitatea Cluj este în căutare de investitor privat, pentru a „trece la următorul nivel”. Anunțul a fost făcut de președintele clubului, Radu Constantea.
Universitatea Cluj debutează în acest sezon de Superliga pe teren propriu contra celor de la UTA Arad. Partida va avea loc sâmbătă, 19 iulie, de la ora 18:60.
David Mariș, sportiv al Clubului Sportiv Universitatea Cluj, va participa la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), ce va avea loc la Skopje, Macedonia, în perioada 20-26 iulie 2025.
Clujeanul Andrei Ungur, sportiv legitimat la CS Universitatea Cluj, s-a remarcat în prima zi a Cupei României la înot, desfășurată la Târgu Mureș, reușind să cucerească o medalie de aur și una de argint
Ca de obicei, drepturile TV pentru din cupele europene ale formațiilor din România sunt negociate la sânge de televiziunile care vor să transmită aceste meciuri urmărite de toată lumea.
„Studenții” clujeni ar putea să sară peste un examen în această vară, din cauza partidelor pe care le vor disputa în cupele europene.
UEFA a decis cine va arbitra meciul Ararat Armenia – „U” Cluj din Conference League. Brigadă din Belarus pentru duelul de la Erevan
Victoria convingătoare din prima etapa a SuperLigii, obținută de Universitatea Cluj la Metaloglobus, scor 4-1, a fost apreciată de experții din fotbalul românesc care aleg echipa etapei.
După disputarea primei etape din noul sezon al Superligii, echipele din primul eșalon se pregătesc să încaseze prima tranșă din drepturile de televizare.
Viitorul Cluj, între primele trei academii de fotbal din România! Peste „U” Cluj și la mare distanță de CFR
Adel Bettaieb pleacă de la Universitatea Cluj și semnează cu FC Argeș
Universitatea Cluj s-a impus fără mare efort pe terenul celor de la Metaloglobus, cu toate că Ioan Ovidiu Sabău era temător înainte de acest debut.
Se dă startul în Superligă: „U” Cluj deschide sezonul cu Metaloglobus. Sabău trage un semnal de alarmă: „Nu credeţi în fumigene!”
Mircea Cristescu ar urma să ocupe funcția de manager general al echipei CSM Târgu Mureș potrivit unor surse apropiate clubului. Mircea cristescu s-a despărțit de U-BT, dar acum s-ar părea că va continua la Târgu-Mureș.
Negocieri intense între CFR Cluj și Farul Constanța, sau mai bine zis Gheorghe Hagi, pentru Victor Dican, fost jucător al Universității Cluj.
Alin Chinteș se întoarce pe teren: fundașul de 19 ani al lui „U” Cluj a reluat pregătirile mai devreme decât prevedeau medicii
Viitorul Cluj urcă spectaculos în topul academiilor de fotbal din România! Șase cluburi clujene, în ierarhia FRF 2025
Universitatea Cluj a încheiat stagiul de pregătire din Austria cu o înfrângere clară, 1-4 în fața formației cehe Slovan Liberec, în ultimul meci de verificare al verii.
Situație incredibilă la următoarea adversară a Universității Cluj din SuperLiga. Este vorba depre Metaloglobus, formație pe care „studenții” clujeni o vor întâlni peste o săptămână.
Miguel Silva, îndrăgostit de Universitatea Cluj de la prima vedere: „Am realizat imediat că acest club are o tradiție impresionantă”