Universitatea Cluj își mută antrenamentele pe terenul modernizat „Remus Câmpeanu” din Parcul Iuliu Hațieganu. Cât de mare e chiria
Foto: iamsport.ro.
Este anul schimbărilor importante pentru Universitatea Cluj. Astfel, după ce s-a renunța la colaborarea cu mai multe școli de fotbal pentru a se concentra pe propria Academie, cei de la Universitatea se vor pregăti pe terenul „Remus Câmpeanu”, complet modernizat de Universitatea Babeș-Bolyai (UBB).
Universitatea Cluj se va antrena pe un teren în care UBB a investit 2 milioane de lei
Investiția în noua bază sportivă se ridică la aproximativ două milioane de lei, iar terenul oferă acum facilități la standarde moderne, similare cu cele existente pe Cluj Arena. Este vorba, desigur, despre baza sportivă din Parcul Iuliu Hațieganu care fost reabilitată complet.
Printre îmbunătățiri se numără un sistem de drenaj performant și un sistem de irigare automatizat, controlat digital, pentru a menține gazonul în condiții perfecte indiferent de sezon. Lucrările au fost realizate de compania clujeană Eco Garden Construct, specializată în amenajări sportive, conform IamSport.
Ce chirie vor plăti cei de la Universitatea Cluj celor de la UBB pentru a se antrena pe noul teren performant
Totuși, pentru a utiliza în exclusivitatea terenurile, Universitatea Cluj va achita o chirie lunară de aproximativ 10.000 de euro către UBB (6700 euro/lună terenul T3, 3300 euro terenul T 2 și cel sintetic, T4 se oferă gratuit). În plus, clubul va fi responsabil și de costurile de mentenanță ale suprafeței de joc. Este o investiție semnificativă, dar necesară pentru a asigura condiții optime de pregătire pentru prima echipă.
CITEȘTE ȘI: Universitatea Cluj a făcut o ofertă pentru copilul minune al Rapidului. Giuleștenii trebuie să ofere un răspuns în câteva zile
Decizia vine după ce, în ultimele patru luni, fotbaliștii lui U Cluj s-au antrenat la Baza Sportivă CMC, un complex privat din oraș. Această locație va rămâne în continuare la dispoziția clubului, fiind folosită atât de echipa principală, cât și de juniori, însă baza modernizată din Parcul Hațieganu devine punctul central al pregătirii.
Noul teren asigură calitate comparabilă cu stadionul Cluj Arena, acolo unde „U” își dispută meciurile oficiale. Suprafața este concepută pentru a suporta un program intens de antrenamente, în timp ce infrastructura digitală garantează întreținerea optimă a gazonului.
12 Comentarii