Universitatea Cluj a reușit o victorie spectaculoasă împotriva lui Dinamo, scor 3-1, într-un meci dramatic disputat în etapa a 9-a din play-off-ul Superligii
Universitatea Cluj sărbătorește astăzi, 16 mai 2025, 105 ani de la disputarea primului meci din istoria clubului.
Bogdan Mitrea, fundașul central al Universității Cluj, a anunțat că se va retrage din activitatea competițională la finalul acestui sezon.
Alex Chipciu, căpitanul Universității Cluj, a avut un mesaj clar pentru toți românii înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale.
Mai sunt doar două meciuri până la încheierea campionatului, iar clubul se pregătește deja pentru schimbări în lot: vor fi plecări, dar și transferuri importante, cu gândul la obiective mai îndrăznețe în sezonul viitor.
Ovidiu Sabău, antrenorul Universității Cluj, a anunțat strategie pentru sezonul următor, iar fanii „studenților” trebuie să fie pregătiți pentru ceea ce urmează.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul și orele de disputare ale meciurilor din a noua etapă a play-off-ului și play-out-ului din SuperLigă.
Comisia de analiză și selecție a proiectelor structurilor sportive a publicat astăzi lista cu finanțările propuse pentru anul 2025, care însumează 26 de milioane de lei.
La doar 18 ani, Ștefan Vasile Opriș din Huedin a bifat un moment de referință în cariera sa sportivă: debutul în Liga 1. Tânărul fundaș a intrat pe teren în tricoul cu numărul 66 al echipei FC Universitatea Cluj, în confruntarea cu FCSB – una dintre cele
Dan Nistor, căpitanul echipei Universitatea Cluj, a explicat de ce echipa sa nu a reușit să facă față FCSB-ului, care a câștigat meciul cu scorul de 2-0.
„Șepcile roșii” dau piept cu campioana en-titre din Superligă, FCSB, care și-a adjudecat matematic primul loc și la finalul acestui sezon.
Universitatea Cluj se va duela duminica, 11 mai 2025, pe Cluj Arena cu FCSB, în etapa a 8-a din Superliga, de la ora 20:30.
Cluj se pregătește pentru un meci cu tribune pline și atmosferă electrizantă! Duminică, 11 mai 2025, pe Cluj Arena, se joacă derby-ul FC Universitatea Cluj - FCSB, iar CTP anunță măsuri speciale pentru ca suporterii să ajungă acasă în siguranță
Se anunță un meci tensionat! Forțele de ordine, desfășurare impresionantă la U Cluj – FCSB
Unul dintre cei mai importanți jucători de la Universitatea Cluj ar urma să se despartă de „studenți.”
Mii de suporteri ai Universității Cluj s-au adunat pentru a-și susține echipa la ultimul antrenament înaintea derby-ului cu rivala CFR
Meciul dintre CFR Cluj și Universitatea Cluj va fi difuzat pe un ecran uriaș! Anunțul a fost făcut de reprezentanții ,,U” Cluj.
Gruparea de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca a transmis o serie de recomandări pentru suporteri înainte de derby-ul Clujului!
Peluza „Șepcile Roșii”, grupul fanilor U Cluj, a reacționat la decizia clubului CFR de a restrânge drastic accesul la derby-ul de sâmbătă din Gruia
Cluj-Napoca se pregătește pentru un posibil sezon istoric în cupele europene, după ce rivalele CFR Cluj și Universitatea Cluj au primit, ambele, licența UEFA pentru ediția 2025-2026 a competițiilor continentale. Informația a fost confirmată oficial de Fed
Clujul se pregătește pentru un nou derby incendiar: meciul dintre CFR 1907 Cluj și FC Universitatea Cluj, care va avea loc sâmbătă, 4 mai 2025, de la ora 21:00. Pentru a facilita plecarea suporterilor după fluierul final, Compania de Transport Public Cluj
În contextul incidentelor repetate din confruntările anterioare, CFR Cluj a anunțat măsuri stricte de siguranță
Echipa de baschet masculin Under-14 a Clubului Sportiv Universitatea Cluj a cucerit medalia de bronz la Campionatul Național, în urma turneului final desfășurat recent.
Liga LPF a anunțat programul și orele de disputare ale meciurilor din a opta etapă a play-off-ului și play-out-ului din SuperLigă.
FC Universitatea Cluj începe returul play-off-ului cu un meci important pe teren propriu, împotriva Universității Craiova, sâmbătă, de la ora 20:00. Înaintea duelului, antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a transmis un mesaj plin de încredere în care a lăudat for
Fotbaliștii “Șepcilor roșii” primesc un upgrade de senzație: Universitatea Babeș-Bolyai a demarat modernizarea completă a terenului “Remus Câmpeanu” din Parcul “Iuliu Hațieganu”, transformându-l într-o bază de pregătire la cele mai înalte standarde
Universitatea Cluj va juca împotriva Universității Craiova, sâmbătă 26 aprilie 2025, de la ora 20:00!
FC Universitatea Cluj a semnat un parteneriat cu Federația Română de Fotbal care vizează susținerea tinerelor talente sportive.
Universitatea Cluj s-a ales cu o amendă uriașă din partea Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal.