Peluza Șepcile Roșii, devastatoare în mesaje împotriva rivalilor de la Petrolul. Primarul din Cluj-Napoca a fost pomenit: „A zis Boc să-l luați de...”
Meciul dintre Petrolul și Universitatea Cluj a fost un nou prilej pentru suporterii celor două echipe să-și manifeste disprețul pentru rivalii din peluza adversă. Asta, deși petroliștii și cei din Șepcile Roșii erau cândva prieteni. Dacă cei de la Petrolul i-au făcut din nou sclavi pe cei de la Universitatea, replica clujenilor a fost și mai dură.
Peluza Șepcile Roșii, extrem de dură în mesaje în disputa de la distanță cu fanii Petrolului Ploiești
„Mesajele afișate ieri la Ploiești, două în legătură cu obsesiile și aberațiile cetățenilor din Ploiești de la meciul din tur și unul care atrage atenția asupra discrepanțelor de care au parte, diferite categorii de persoane, în fața legii”, au explicat ultrașii de la Universitatea Cluj. Cu siguranță mesajul controversat care a ieșit în evidență a fost cel în care a fost pomenit numele lui Emil Boc.
Istoria conflictului între cele două galerii nu este însă una recentă. În 2020, scene șocante s-au petrecut în județul Buzău, după meciul dintre Dacia Unirea Brăila și „U” Cluj, încheiat cu scorul de 0-8. Câțiva fani clujeni care se întorceau spre casă au fost atacați cu brutalitate de aproximativ 20 de ultrași ai Petrolului Ploiești, un episod care a marcat adânc relația dintre cele două galerii.
Interesant este că, la fel ca în cazul rivalității dintre U Cluj și UTA, la origine a existat prietenie între suporterii celor două echipe. Trecerea de la prietenie la rivalitate a fost însă rapidă, alimentată de incidente, scoruri zdrobitoare și competiția intensă din campionat, până la transformarea obsesiei într-o tradiție a galeriei ploieștene.
Această confruntare verbală dintre galerii, deși încă pașnică pe teren, arată cât de tensionate și lungi pot deveni rivalitățile fotbalistice când se amestecă mândria locală, istoria și sarcasmul suporterilor. Rămâne de văzut dacă Petrolul va mai reuși să mențină această obsesie tradițională sau dacă clujenii vor continua să le răspundă cu aceeași ironie tăioasă la fiecare apariție.

6 Comentarii