Un locuitor din Cluj-Napoca reclamă că trotuarul și intersecția dintr-o zonă a străzii Borhanciului au rămas deteriorate la două luni după efectuarea unor lucrări la rețelele electrice. Acesta întreabă când vor fi reparate suprafețele afectate și readuse
Cinci străzi din Cluj-Napoca urmează să primească denumiri oficiale. Patru dintre ele vor purta numele unor personalități iar cea de-a cincea va fi botezată „Colibri”
O mamă din Cluj-Napoca atrage atenția asupra stării trotuarelor de pe strada Borhanciului, pe tronsonul dintre zona străzii Violetelor și biserică, unde, în urma unor lucrări, anumite porțiuni nu au fost pavate sau cimentate. Femeia spune că pietonii, în
Apă care curge continuu pe o stradă din Cluj-Napoca distruge asfaltul. Șoferii riscă să-și strice mașinile
Clujenii vor avea mai multe opțiuni pentru cumpărarea biletelor și abonamentelor de transport public. Primăria Cluj-Napoca a achiziționat 20 de automate stradale noi, care au fost instalate în zone centrale, cartiere rezidențiale și puncte importante de i
Un clujean le cere autorităților locale să mute cu aproximativ 10 metri trecerea de pietoni de la intersecția străzilor Borhanciului și Romul Ladea din Cluj-Napoca. Un gard viu și niște scări îi ascund pe pietoni, iar șoferii îi observă abia când ajung în
Vești pentru clujenii care folosesc transportul public! Compania de Transport Public Cluj-Napoca își extinde rețeaua de automate pentru bilete și abonamente, după ce Primăria a achiziționat 20 de echipamente noi
Mai mulți locuitori din cartierul Borhanci, Cluj-Napoca, reclamă un zgomot puternic și continuu care le-ar tulbura liniștea în timpul nopții.
O stradă din Cluj-Napoca este folosită intens în fiecare dimineață, după începerea anului școlar, de părinții care își duc copiii cu mașina la școală. Potrivit unei sesizări transmisă de un clujean, traficul devine extrem de aglomerat, iar cozile se extin
Un clujean a sesizat autorităților locale că mașinile parcate parțial pe trotuar la intersecția străzii Bocskai István cu strada Borhanciului taie vizibilitatea șoferilor care ies în stradă. Cine vrea să vireze la stânga o face aproape pe ghicite, spune e
Un clujean a sesizat o problemă de infrastructură de pe strada Borhanciului, despre care spune că a devenit atât o sursă permanentă de zgomot pentru locuitori, cât și un posibil pericol pentru șoferi. Problema se află în dreptul numărului 57, unde un capa
Locuitorii din zona Borhanci reclamă zgomotul puternic produs, potrivit unei sesizări transmise autorităților, de lucrările desfășurate pe un șantier de pe strada Borhanciului.
Peste 30 de străzi din Cluj-Napoca au rămas fără curent electric joi, după o întrerupere accidentală în rețeaua de distribuție. Alimentarea a fost oprită între orele 12:00 și 13:15, o oră și 15 minute în total
Alarmă în Borhanci! Șoferii gonesc cu viteză pe una dintre cele mai circulate străzi: „Ne este frică să mergem pe trotuar”
Locuitorii din Borhanci reclamă mizeria lăsată constant la intersecția cu Erich Bergel de persoane care caută ambalaje PET pe spațiile verzi. Proprietarii cer autorităților sancțiuni
Consiliul Județean Cluj pregătește actualizarea inventarului bunurilor care fac parte din domeniul public al județului, document ce cuprinde toate clădirile, terenurile, drumurile, spitalele și celelalte active aflate în administrarea instituției. Printre
Situație revoltătoare în Cluj-Napoca! Un container pentru donații este răscolit constant, iar hainele ajung pe trotuar
Haine aruncate pe zeci de metri lângă o stație de autobuz din Cluj-Napoca. Locuitorii s-au săturat de mizerie
Mai multe zone din Cluj-Napoca rămân fără curent! Vezi străzile afectate și intervalele orare
Fără electricitate ore bune! Mai multe străzi din Cluj-Napoca vor fi afectate de întreruperi de curent
Clujenii din zona Borhanciului au motive să fie optimiști: rețelele de apă și canalizare ale municipiului Cluj-Napoca au fost extinse și modernizate, în cadrul unui proiect uriaș derulat de Consiliul Județean Cluj prin Compania de Apă Someș. Investiția fa
O turmă de cinci mistreți a revenit pe strada Mihai Românul din Borhanci. Clujenii ar trebui să evite zona după lăsarea întunericului, mai ales când au copii cu ei.
Pericol pentru părinți și copii în Borhanci! Lipsa trotuarelor transformă strada într-o capcană
Pericol pe o stradă din Cluj-Napoca! Șoferii circulă cu 90 km/h, iar copiii riscă să fie loviți: „Sunt în real pericol”
Un locuitor din Cluj-Napoca a sesizat situația periculoasă de pe strada Borhanciului, unde șoferii ignoră trecerea de pietoni de la intersecția cu strada Rozmarinului, camioanele circulă cu viteză
Intersecție blocată în Borhanci, Cluj-Napoca! Șoferii ies „la ghici” în trafic din cauza mașinilor parcate ilegal: „Situația este extrem de periculoasă”
Un locuitor din Borhanci, Cluj-Napoca, reclamă lătratul constant al unui câine de pe strada Romul Ladea. Zgomotul ar continua pe timpul nopții, iar oamenii se tem că situația va deveni insuportabilă în sezonul cald. Sesizarea a fost transmisă autoritățilo
Pietonii acuză haos pe o stradă din Cluj-Napoca: „Șoferii accelerează ca să ne intimideze”
O turmă de mistreți a fost surprinsă din nou pe străzile Clujului, de data aceasta pe strada Mihai Romanul, unde animalele au traversat liniștite carosabilul, deși zona este una destul de circulată
Locuitorii din cartierul Borhanci solicită autorităților locale amenajarea unei treceri de pietoni pe Strada Borhanciului, la intersecția cu strada Antim Ivireanu, în apropierea limitatorului de viteză deja existent în zonă.