Campioana Clujului se deplasează sâmbătă, 11 februarie, în Oltenia pentru întâlnirea cu una dintre formațiile care speră la o clasare cât mai importantă la finalul sezonului.
Clujenii care doresc să se implice în campania de ajutorare a locuitorilor din zonele afectate de cutremurul din Turcia pot face donații în patru locații din Cluj-Napoca.
Suporterii U Cluj, din Peluza Șepcile Roșii, au redactat o scrisoare deschisă prin care bat obrazul șefului Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, și a celui care se ocupă de gazon, Mircea Crăciun patronul firmei Eco Garden. Aceasta a pus mâna pe toate spa
Comisia Centrală a Arbitrilor a anunţat brigăzile pentru meciurile CFR Cluj – FCSB şi CS Mioveni – Sepsi, care se vor disputa duminică, în etapa a 24-a din Liga 1. Sebastian Colţescu va arbitra derby-ul de la Cluj, dintre CFR şi FCSB.
Universitatea Cluj este nevoită să dispute următoarele meciuri de acasă la Mediaș, din cauza stării dezastruoase a gazonului de pe Cluj Arena.
Consiliul Judeţean Cluj va schimba în totalitate gazonul de pe Cluj Arena, până la cota -40 cm. Din punct de vedere tehnic, acesta va avea o densitate minimă de 98% şi va fi amplasat pe un substrat totalmente din nisip.
Licitația pentru schimbarea gazonului de pe Cluj-Arena, organizată de Consiliul Județean Cluj, a fost anunțată oficial pe Sistemul Electronic de Achiziții Public (SEAP).
Primire grandioasă pentru Cristiano Ronaldo la noua sa echipă din Arabia Saudită. Stadionul de 25.000 de locuri a fost plin, chiar dacă intrarea nu a fost liberă. Fanii Al Nassr au plătit aproape 4 euro ca să participe la eveniment.
”Japonezii” Clujului, un grup de voluntari inimoși, au curățat și Sala Polivalentă Cluj / Bt Arena, după meciul cu Ratiopharm Ulm, din Eurocup.
Lionel Messi a primit și ridicat trofeul Campionatului Mondial îmbrăcat într-o haină tradițională qatariană.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, for care deține Cluj Arena, a spus că gazonul va fi schimbat cu unul de top.
De la fabulațiile din luna noiembrie despre identificarea unei echipe clujene, care ar fi demnă de Champions League, Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a ajuns rapid la scuze penibile pentru starea degradantă a stadionului Cluj Arena.
Clujul a surprins și de data aceasta la meciul dintre U Cluj și UTA, dar de data aceasta într-un mod negativ. Plasa de la una dintre porțile de pe stadionul din Cluj-Napoca s-a rupt în timpul meciului și a fost nevoie de mai bine de cinci minute pentru a
Un grup de clujeni inimoși nu au plecat de pe stadionul Cluj Arena, după meciul U Cluj - UTA, până când nu au lăsat stadionul curat.
Sunt controverse la Cupa Mondială din Qatar din cauza problemelor legate de drepturile comunității LGBTQ+. Suporterii au apărut în tribune purtând accesrorii de culoarea curcubeului.
Consiliul Județean Cluj a inițiat procedura de achiziție a lucrărilor de reparații la tâmplăria din aluminiu a stadionului Cluj Arena.
Decizia de ultim moment a Qatarului de a interzice alcoolul pe stadioanele Cupei Mondiale la fotbal a lăsat producătorul american de bere cu un stoc imens în depozite.
Zeci de suporteri japonezi au curățat mizeria rămasă în peluza unde au stat la meciul câștigat cu Germania.
Cluj Arena, stadionul emblemă al Clujului și al întregii Transilvanii, va găzdui joi, 17 noiembrie a.c., începând cu ora 18:30, meciul amical de fotbal dintre reprezentativele României și Sloveniei.
În luna noiembrie, România va susține două meciuri de pregătire. Elevii lui Edi Iordănescu vor întâlni reprezentativele din Slovenia (17 noiembrie, pe stadionul Cluj Arena) și Republica Moldova (29 noiembrie, pe stadionul Zimbru Chișinău).
Primarul Emil Boc le cere clujenilor să țină pumnii CFR Cluj, care joacă joi seara cu calificarea în grupele Conference League pe masă.
Dan Petrescu a fost luat în colimator de galeria U Cluj, care i-a dedicat o serie lungă de scandări.
Universitatea Cluj și CFR Cluj au remizat, joi seara, pe stadionul Cluj Arena, scor 1-1, iar oficialii din Gruia spun că au fost furați.
Suporterii U Cluj s-au adunat în Piața Unirii si au cântat ca pe vremuri, înainte de meciul cu CFR Cluj.
Mai sunt doar câteva ore înainte de derby-ul Clujului, Universitatea Cluj și CFR urmând să se dueleze joi seara, 20 octombrie, pe Cluj Arena, dar tensiunea crește între suporterii celor două formații.
Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca asigură măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor, cu ocazia desfășurării meciurilor de fotbal dintre “U Cluj” și “CFR Cluj” din data de 20 octombrie a.c. respectiv 23 octombrie a.c. care vor avea loc pe
U Cluj și CFR Cluj se întâlnesc de două ori trei zile, prima dată joi, 20 octombrie, iar a doua oară în 23 octombrie. Interesul suporterilor pentru meciuri pare a fi în scădere, dacă ne uităm la biletele cumpărate, dar ”derby-ul” ironiilor a fost la înălț
Sunt zile numărate până la meciurile între rivalele clujene, iar atmosfera în oraș deja este tensionată.
Un suporter al CFR Cluj a făcut stop cardio-respirator la meciul cu Slavia Praga, de joi seara.
Suporterii Slavia au făcut în repetate rânduri scandări rasiste la meciul cu CFR Cluj.