E deja vară, dar cel mai circulat drum turistic al ţării este încă îngropat sub nămeţi de patru metri, pe anumite porţiuni.
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică un proiect de modificare a Codului penal, o așa-numită „lege a fugarilor” prin care se propune ca persoanele condamnate definitiv care nu se predau în șapte zile de la pronunțarea sentinței să primească în p
Organizatorii celui mai mare festival de pe plajă din Europa, Neversea, anunță numele artiștilor care vor ajunge la cea de-a patra ediție a festivalului pe scena The Ark.
România urmează să primească trei miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în luna iunie.
Există domenii în care nu se găsesc angajați nici pe salarii enorme. Deși prețurile cresc de la o zi la alta, iar angajatorii oferă un salariu mult peste media salariilor din România, posturile rămân libere.
Procesul de emitere, distribuire şi încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România” va demara începând cu data de 1 iunie, a anunţat luni Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), potrivit Agerp
Salarii majorate pentru bugetari, pe ordinea de zi a Parlamentului. Parlamentarii se pregătesc să voteze noi majorări salariale pentru mai multe categorii de bugetari, potrivit unor amendamente depuse marți în Camera Deputaților.
După trei ani de pregătire, unii dintre absolvenții școlilor post liceale sanitare nu știu să ia tensiunea unui pacient. Acum, după ce spitalele nu mai sunt sub presiunea cazurilor de COVID-19, managerii vorbesc despre slaba pregătire a personalului angaj
Fostul ministrul al Sănătății, deputatul și chirurgul Patriciu Achimaș Cadariu a atras atenția, cu ocazia Săptămânii Europene de Luptă Împotriva Cancerului, asupra oportunităților de finanțare pe care le au institutele oncologice din țară și care ar putea
O asociație din Cluj-Napoca organizează din data de 5 iunie cursuri de fotografie și craft pentru oamenii cu dizabilitati. Cursurile sunt gratuite și se fac atât fizic la sediul de pe strada Constantin Brâncuși dar si online.
Viața fără moarte există... pe Facebook. Milioane de conturi rămân active, deși utilizatorii au murit de mult. Pe profilurile lor sunt postate anual sute de mesaje și urări de „La mulți ani”.
Mâncarea la pachet ar putea deveni literă de lege. Noul proiect pentru diminuarea risipei alimentare le impune restaurantelor să își îndemne clienții să ia acasă ce le-a rămas în farfurie
Cântărețul italian Zucchero și-a amânat concertul de la Cluj pentru anul 2023. Spectacolul trebuia să aibă loc în luna iulie 2022.
Organizatorii concertelor cântărețului italian ZUCCHERO în România anunță că s-au amânat concertele de la Cluj și București, din pentru că ”țările din zona est-europeană” sunt afectate ”de războiul care are loc în Ucraina”.
Meteorologii au anunțat un val de caniculă la începutul lunii iunie. Prognoza meteo pentru perioada următoare în Transilvania.
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat că ”România are cele mai sănătoase păduri din Europa”. Oficialul a participat, la Sibiu, la lansarea celui mai mare proiect de reîmpădurire din Europa, unnde este prezent şi Prinţul Charles.
Fosta Miss România și finalistă la concursul Miss Universe 2021, Călina Mitra, sosia Monicăi Bellucci, este la 22 de ani una dintre cele mai frumoase românce.
Turismul din România a fost afectat în ultimii doi ani de pandemie, iar asta se vede la salarii. 82% din dintre angajații acestui domeniu câștigă sub salariul mediu pe economie Nici „orașul de cinci stele” Cluj-Napoca nu face excepție.
Vacanța din februarie 2023 nu va fi în același timp pentru toții elevii români. Conducerile școlilor din România au decis în urma consultării cu părinţii, elevii şi profesorii, în ce interval din luna februarie 2023 vor avea o săptămână de vacanță.
Marți, 31 mai, începe etapa de colectare a datelor de recensământ cu ajutorul recenzorilor care se vor deplasa la adresele de reședință obișnuită a populației care nu s-a autorecenzat online.
Două cutremure, dintre care unul cu magnitudinea de 3,5 grade, au avut loc, luni, 30 mai, în România.
”U” Olimpia Cluj rămâne campioana României, iar ”U” Olimpia 2 Cluj a câștigat liga secundă de fotbal feminin.
„U” a revenit pe prima scenă a fotbalului românesc după un meci istoric cu Dinamo București. După derby-ul de duminică „câinii” retrogradează pentru prima dată în istorie. În ultimii ani, roș-albii s-au confruntat cu o serie de dificultăți financiare, dar
Un clujean patriot a fost surprins în timp ce se închina la statuia lui Mihai Vitreazu, din centrul Clujului.
Jandarmeria Capitalei ia măsuri speciale pentru meciul decisiv dintre Dinamo și Universitatea Cluj, mai ales după apariția unor mesaje de amenințare în tribunele arenei din Ștefan cel Mare. Peste 600 de jandarmi vor asigura vor asigura măsuri de ordine pu
România TV a difuzat sâmbătă la prânz mai multe imagini cu tentă erotică în direct de la Romexpo, acolo unde în acest weekend are loc Auto Total Business Show. Cadrele cu fete în costume de baie care dansau provocator nu au fost cenzurate, dimpotrivă, cam
1 din 3 elevi din România ia meditații la cel puțin o materie. Dintre cei care iau meditații, cei mai mulți - 80% - se pregătesc la matematică, iar aproximativ o treime iau meditații la limba română sau la limbi străine. Înainte de examene, meditațiile s
Adrian Mititelu junior, fiul patronului de la FC U Craiova 1948, înfierează consumul de droguri din România.
ANAF trimite mai multor contribuabili avize de verificare a situației fiscale personale. Sunt vizaţi contribuabili din mai multe zone geografice ale țării, dar și din diverse domenii de activitate. Dacă primești acest aviz de verificare, nu înseamnă autom
Primul certificat de urbanism emis în integralitate în sistem online şi valid din punct de vedere juridic a fost semnat la Cluj de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.