Un locuitor trage un semnal de alarmă cu privire la starea carosabilului de pe strada Suceava, unde lucrările care ar fi trebuit să ducă la repararea gropilor s-ar fi încheiat fără ca acestea să fie acoperite. Situația ar fi devenit și mai dificilă pentru
U-Banca Transilvania se pregătește pentru unul dintre cele mai dificile meciuri ale începutului de sezon în Liga Adriatică. Duminică, 11 octombrie, de la ora 13:00, clujenii primesc vizita formației BC Dubai, campioana en-titre a competiției regionale și
Un clujean care locuiește pe strada Soporului reclamă starea precară a drumului, despre care spune că îi afectează atât sănătatea, cât și mașina. Potrivit acestuia, problema persistă de aproximativ patru ani, iar condițiile de deplasare se schimbă în func
Ryanair, una dintre companiile aeriene care operează zboruri de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, avertizează că biletele de avion s-ar putea scumpi în perioada următoare, pe fondul prețurilor ridicate la combustibil, generate de
În urmă cu mai puțin de un an, uniforma militară era pentru el doar un vis. Astăzi, este locul în care își construiește cariera și își demonstrează determinarea. Soldatul grad Andrei, din cadrul Batalionului 811 Infanterie „Dej”, a pornit pe drumul carier
O garsonieră de doar 11 metri pătrați, situată pe strada Taberei din cartierul Mănăștur, este oferită spre închiriere cu 250 de euro pe lună, plus garanția aferentă unei chirii. Anunțul o prezintă drept „cochetă și utilată”, „curată, luminoasă și gata de
Culturistul Florin Damșa se remarcă în continuare cu rezultate excelente la concursurile de bodybuilding la care participă și aduce prestigiu Clujului
Prețul energiei electrice din România poate varia spectaculos în doar câteva ore. Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, atrage atenția că energia electrică valorează, în anumite momente ale zilei
Friday Adams, fotbalistul Universității Cluj, a vorbit deschis despre copilăria sa din Nigeria, mediul dificil în care a crescut și rolul uriaș pe care fotbalul l-a avut în viața sa. Nigerianul a dezvăluit și ce a făcut cu primul salariu important câștiga
Peste 1.000 de seturi educaționale de construcție vor ajunge gratuit în școlile din 18 orașe, într-un demers de conștientizare și educație pentru solidaritate și sprijin pentru comunitate
Lucas Alexandru Clapa, sportiv al Clubului Sportiv MMA Transilvania Cluj-Napoca, a devenit campion național WBC MuayThai România, la categoria sub 18 ani, după o confruntare intensă disputată pe parcursul a cinci reprize. Victoria a fost obținută sâmbă
Studenții și cadrele didactice de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca au avut parte de o nouă provocare internațională. TUCN Racing Team a participat la iLumen European Solar Challenge 2026, competiție dedicată mobilității solare, desfășurată în Belg
O provocare văzută pe TikTok se află în spatele unei noi tragedii în care doi tineri, de numai 18 și 19 ani, și-au pierdut viața. Cazul readuce în atenție pericolul unor trenduri de pe rețelele sociale, după ce în ultimii ani mai mulți adolescenți au ajun
Pietonii care traversează Bulevardul Nicolae Titulescu din Cluj-Napoca, prin dreptul magazinului Profi, trec patru benzi fără semafor. O clujeancă a sesizat autoritățile după ce, spune ea, a fost claxonată de mai multe ori chiar pe zebră
Un apartament de închiriat din Cluj-Napoca a stârnit un val de glume. Decorul i-a inspirat pe clujeni: de la fantome și priveghi până la „muzeu”.
Un locuitor de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Cluj-Napoca lansează un apel către șoferii care trec prin zona podului provizoriu și le cere să renunțe la claxoane. Potrivit acestuia, zgomotul a devenit aproape permanent, iar cei care locuiesc în imedia
Seară memorabilă pentru voleiul românesc la Cluj-Napoca. Naționala masculină a României a învins Franța, dubla campioană olimpică, scor 3-2.
Eda Csoregi, în vârstă de 28 de ani, se pregătește să revină în lumina reflectoarelor într-un nou reality show. Fosta atletă a ales să lase în urmă sportul de performanță și să se îndrepte către educație și modelling, iar acum face parte din distribuția e
CFR Cluj a profitat la maximum de ultimele ore ale perioadei de mercato și a schimbat radical lotul pus la dispoziția lui Marius Șumudică. Antrenorul din Gruia are acum la dispoziție un lot excelent și poate ataca primele poziții în clasament
Bolojan, avertisment dur pentru România: „Dacă vom deschide robinetul banilor și al consumului, vom reveni la o situație chiar mai rea”
Chiriile din Cluj explodează înainte de noul an universitar! Cât trebuie să plătească studenții care nu prind loc la cămin.
Centura Metropolitană a Clujului este unul dintre cele mai complexe proiecte de infrastructură din România, iar valoarea sa se apropie de 1,9 miliarde de euro. Silviu Tegzeșiu, șeful de proiect din partea firmei care s-a ocupat de studiile pentru investiț
Rata șomajului din România a scăzut în luna iulie 2026, însă situația de pe piața muncii rămâne dificilă, mai ales pentru tineri. Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), rata șomajului ajustată sezonier a ajuns la 6,4%, cu 0
Echipa de majorete Eclipse a obținut rezultate remarcabile la Campionatul European de Majorete al European Majorettes Association (EMA), competiție desfășurată în acest weekend la Gherla, în județul Cluj. Sportivele au urcat pe podium de 34 de ori, dintre
Trendul „Urbex”, prin care tinerii explorează clădiri abandonate sau dezafectate, pare să fi revenit în atenția adolescenților din Cluj-Napoca. Pe rețelele de socializare au apărut recent imagini realizate în astfel de locuri.
Sfârșitul verii și debutul toamnei aduc întotdeauna cu sine o energie proaspătă, un sentiment de resetare și dorința de a ne reorganiza garderoba. Pentru multe femei, conceptul de „Back to Office” nu înseamnă doar reluarea rutinei profesionale
Peste un kilogram de „cristal”, 31 de doze de LSD și aproape 700 de grame de cannabis au fost găsite de anchetatori într-un apartament din Cluj-Napoca. Trei tineri, printre care o studentă, au fost prinși în flagrant după trei tranzacții
Bogdan Nicolescu a luat în această vară una dintre cele mai importante decizii ale carierei sale. După 11 sezoane petrecute la CSM CSU Oradea, baschetbalistul de 29 de ani a decis să accepte oferta celor de la U-BT Cluj-Napoca, marea rivală a formației bi
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce o fermă a fost cuprinsă de flăcări în județul Cluj
Românii încearcă să pună bani deoparte, dar pentru mulți economisirea a devenit o adevărată provocare. Mai puțin de jumătate reușesc să economisească în mod constant, iar aproape jumătate dintre cei chestionați spun că pun deoparte cel mult 500 de lei înt