Provocarea care îi pune în pericol pe tinerii din Cluj a revenit. Se filmează în clădiri abandonate pentru vizualizări și like-uri
Trendul „Urbex”, prin care tinerii explorează clădiri abandonate sau dezafectate, pare să fi revenit în atenția adolescenților din Cluj-Napoca. Pe rețelele de socializare au apărut recent imagini realizate în astfel de locuri.
Recent, un videoclip în care apar mai mulți tineri din Cluj a fost publicat pe rețelele de socializare. Aceștia ar fi explorat o clădire despre care, potrivit comentariilor de la postare, ar fi vorba despre un fost imobil aparținând în trecut unei universități, situat în cartierul Mănăștur.

Fenomenul nu este însă unul nou. Tot mai mulți adolescenți sunt atrași de explorarea unor clădiri părăsite, unele dintre acestea aflându-se într-o stare avansată de degradare. În goana după imagini spectaculoase și reacții pe TikTok sau Instagram, tinerii ajung uneori să se urce pe acoperișuri, etaje superioare sau alte zone periculoase.
„Urbex”, în goana după like-uri și vizualizări
Termenul „Urbex” vine de la „urban exploration” și se referă la explorarea unor spații urbane abandonate, dezafectate sau inaccesibile publicului.
Fenomenul a început din Franța și Belgia, iar ulterior s-a răspândit și în rândul tinerilor din România.
Pentru unii adolescenți, explorarea acestor locuri s-a transformat într-o adevărată provocare pentru rețelele sociale. Fotografiile și videoclipurile realizate în clădiri abandonate sunt publicate online pentru a strânge cât mai multe aprecieri, comentarii și distribuiri.
Problema este că astfel de aventuri pot avea consecințe grave. Clădirile abandonate pot avea planșee instabile, scări deteriorate, geamuri sparte sau alte zone care prezintă pericol de prăbușire.
În plus, imaginile publicate pe rețelele sociale surprind doar partea spectaculoasă a acestor explorări. Nu sunt prezentate, de regulă, situațiile în care participanții se accidentează sau ajung în pericol.
1 Comentariu