Primarul Emil Boc recunoaște că Centura Metropolitană Cluj-Florești este în întârziere cu aproape 10 luni. Lucrurile ar fi început să se miște de la ultima victimă a lui Boc pe șantier.
Ilie Bolojan, noul premier al României, a ales să-și înceapă mandatul la cârma Guvernului României într-o manieră discretă, departe de luminile reflectoarelor.
Luna iunie se încheie cu o energie cosmică de excepție, iar influențele astrale sunt extrem de puternice pentru anumite semne zodiacale. Tranzitele favorabile dintre Jupiter, planeta norocului, și Venus, planeta abundenței și darurilor
Proiectul metroului din Cluj-Napoca face un pas important înainte. Primarul Emil Boc a anunțat luni, 23 iunie, că lucrările la puțul de lansare al „cârtițelor” — utilajele care vor fora tunelurile subterane — vor începe în luna iulie.
FC Universitatea Cluj și CFR Cluj au ajuns la un acord privind transferul lui Ioan Barstan (20 de ani), jucător de bandă stângă care a făcut primii pași în fotbal la ”U”.
Program prelungit în școli, salarii plătite altfel și burse cu sens, toate fac parte din planul aflat în lucru, cu Daniel David reconfirmat la Ministerul Educație. Educația este prima pe lista marilor schimbări anunțate în planul de guvernare al premierul
Admiterea la UMF Cluj a început sunt 1.200 de locuri disponibile, dintre care peste 750 sunt la buget
Alin Tișe a lansat un mesaj cu subînțeles și iz de ironie, după ce Primăria Timișoara s-a lăudat că a emis prima autorizație de construire complet digitală, numind momentul „un eveniment istoric pentru întreaga administrație publică din România”
Cerșetoria pare că se mută în online în Cluj-Napoca și provoacă dezbateri aprinse. Deja cunoscuții oameni ai străzii au fost înlocuiți de persoane care cer ajutor pe rețelele de socializare, cu sau fără prea mare jenă.
Încep lucrările Delgaz Grid pe strada Clinicilor pentru o investiție majoră în rețeaua de gaze naturale din Cluj-Napoca
Te-ai gândit vreodată cum ar arăta stilul tău dacă ai combina eleganța pariziană cu energia urbană a metropolelor moderne? Dacă te atrage ideea de a fi mereu în pas cu moda, fără să faci compromisuri în ceea ce privește confortul
Un nou apel la solidaritate circulă în comunitatea clujeană, după ce un locatar de pe strada Senină a semnalat, cu tristețe și speranță, că a fost victima unui furt petrecut în propria locuință
Casa de avocatură Blaj Law, cu sediul în Cluj, a obținut o victorie istorică în fața Curții de Apel Brașov, într-un proces fiscal cu impact major pentru industria HORECA din România. Instanța a stabilit definitiv că aplicarea cotei de TVA de 19%
Una dintre cele mai circulate străzi din Cluj-Napoca va avea restricții de circulație până în septembrie din cauza unor lucrări de modernizare a rețelei de gaze naturale
Antonio Bosec a pășit pentru prima dată în vestiarul din Gruia. Fundașul croat, noul transfer al CFR Cluj
Cristi Danileț este impresionat de rezultatul unui studiu britanic realizat pe peste 46 milioane de adulți, care sugerează că vaccinarea anti COVID-19 a scăzut semnificativ riscul de infarct și AVC.
Piața imobiliară din Cluj-Napoca continuă să uimească: cartiere considerate accesibile ating prețuri tot mai mari.
Emil Boc anunță că programul prin care se acordă vouchere sportive elevilor de clasa a III-a va fi extins și în anul școlar 2025-2026, iar suma oferită va fi mai mare.
Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp pe strada Albac din Cluj-Napoca. Din primele observații, un motociclist a fost implicat în incident și se află întins pe carosabil, în stare vizibil afectată.
Armenii de la FC Ararat Armenia au reacționat după ce au aflat că vor întâlni Universitatea Cluj în primul meci din UEFA Conference League din acest an.
Louis Munteanu, atacantul de la CFR Cluj, nu are parte de liniște, având în vedere că tot mai multe cluburi străine îl vor în echipă.
Clujenii acuză că în Cluj-Napoca, în fiecare seară, zona Dorobanților – Mărăști se transformă, după lăsarea serii, într-un circuit ilegal neoficial. Motoare turate, evacuări goale, blow-off valve-uri care pocnesc a bătaie și, evident, (ne)liniște de mormâ
Joi, 19 iunie 2025, Consiliul Județean (CJ) Cluj și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au semnat joi, 19 iunie, contractul de finanțare pentru proiectul „Investiții în infrastructura Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca".
Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul Universității Cluj, va primi titlul de cetățean de onoare al județului Cluj- „Clujean de Onoare”!
Lovitură de teatru în SuperLigă! Un fotbalist cheie, gata de plecare: Destinația e surprinzătoare!
Au trecut 20 de ani de când CFR Cluj debuta în cupele europene. Era doar începutul pentru o echipă care avea să câștige campionate pe bandă rulantă și să evolueze inclusiv în grupele UEFA Champions League.
Unii spun că norocul vine și pleacă, dar pentru trei zodii din zodiac, începând de mâine, universul pare să răspundă direct la fiecare dorință rostită. Este ca și cum Dumnezeu însuși le-ar fi ascultat rugăciunile și a decis că a sosit momentul să le trans
Dezvoltatorul URBANO GROUP a obținut autorizațiile de construcție necesare pentru începerea lucrărilor din Etapa 1 a proiectului URBANO SHOPPING & LIVING, o investiție care depășește 100 de milioane de euro și care vizează construirea celui mai mare parc
CFR Cluj a aflat pe cine va întâlni în turul doi al preliminariilor Europa League, dacă va reuși să treacă în turul 1 de echipa maghiară Paksi.
Pentru prima dată în istoria Bacalaureatului românesc, elevii vor putea vizualiza lucrările scrise înainte de a decide dacă depun contestație. Măsura, considerată o gură de aer proaspăt pentru încrederea elevilor și a părinților în sistemul de evaluare