Om cu rânduială, munte cât lumea! Un ardelean pleacă spre cel mai înalt vârf din Antarctica
Alpinistul Adrian Ahrițculesei, din Petroșani, unul dintre cei mai valoroși sportivi români de anduranță extremă, pleacă pe 27 decembrie într-o nouă expediție majoră, în Antarctica, unde își propune să urce pe Mount Vinson (4.892 m), cel mai înalt vârf al continentului.
Ahrițculesei nu este la prima experiență pe „continentul alb”. În ianuarie 2023, el a reușit ascensiunea pe Mount Sidley (4.283 m), în cadrul Circuitului celor 7 vulcani, performanță care l-a consacrat pe plan internațional. Alpinistul spune că s-a pregătit temeinic pentru această nouă provocare, atât fizic, cât și psihic, și cunoaște foarte bine condițiile dure din Antarctica.
„Sunt nerăbdător să plec în această nouă provocare. M-am pregătit foarte bine și sper să fim sănătoși și să ne ajute vremea. Frigul rămâne cea mai mare problemă, pentru că temperaturile pot coborî la minus 35–40 de grade Celsius”, a declarat Adrian Ahrițculesei.
Om cu rânduială, munte cât lumea! Un ardelean pleacă spre cel mai înalt vârf din Antarctica
Traseul spre Antarctica este unul complex. Alpinistul va pleca din București spre Istanbul, apoi va ajunge în Sao Paolo, Santiago de Chile și Punta Arenas, cel mai sudic oraș al statului Chile. De acolo, expediția va continua cu două zboruri private, către tabăra Union Glacier și ulterior către tabăra de bază de pe Mount Vinson.
În funcție de condițiile meteo, atacul final asupra vârfului este estimat pentru perioada 4–5 ianuarie 2026.
În palmaresul lui Adrian Ahrițculesei se află ascensiunea pe vârful Everest, în mai 2024, și finalizarea Circuitului celor 7 vulcani, în ianuarie 2023, devenind primul bărbat din România care a reușit această performanță. În vârstă de 42 de ani, el este absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport din Timișoara și lucrează ca optometrist în Petroșani.
0 Comentarii