În timp ce plajele populare ale litoralului românesc sunt luat cu asalt de către români și nu numai, în apropierea acestora există o plajă mai puțin cunoscută, dar extrem de frumoasă și exotică.
Cel mai mare festival de pe o plajă din Europa, Neversea urmează să aibă loc în data de 4-7 iulie, în Costinești. Anul acesta, imnul oficial este oferit de către Kris Kross Amsterdam și INNA - “Queen of My Castle.”
Vara a început să își reintre în drepturi, iar temperaturile crescute oferă prilejul perfect de a ieși la ștrand sau pișcină, pentru a ne răcori. Județul Cluj oferă mai multe astfel de locații în care cetățenii se pot relaxa și adăposti de căldura moleșit
Prețurile din Vama Veche au crescut considerabil în ultimii ani, astfel încât, acum, turiștii au ajuns să le compare în permanență cu cele din stațiunea Mamaia, considerată, până de curând, a fi cea mai scumpă stațiune a litoralului românesc.
Europa este plină de orașe fascinante care sunt perfecte pentru un city break.
La doar 3 ore de Cluj-Napoca, se află un loc atât de frumos și liniștit încât odată ce ai ajuns aici, nu vei mai vrea să pleci.
Românii care merg la mare în acest an trebuie să se pregătească să bage adânc mâna în buzunar, deoarece prețurile au crescut la cazări, mâncare și băutură.
Ne apropiem cu pași repezi de perioada concendiilor, iar cei mai mulți români aleg să-și petreacă vacanța peste hotare, în destinații precum Turcia, Bulgaria, Grecia sau Egipt.
În inima Transilvaniei se află una dintre cele mai frumoase stațiuni de agrement și tratament din România, depășind detașat multe alte stațiuni din Europa.
Dacă te pregătești să-ți petreci concediul pe litoralul românesc și vrei să ai parte de o vacanță liniștită și lipsită de griji, atunci trebuie să vezi care sunt cele mai periculoase zone pentru înot.
Au fost lansate simultan pe Someș 10 000 de rățuște marca Rotaract, toate numerotate. Fiecare rățușcă lansată reprezintă o donație de 10 lei facută pentru o cauză nobilă.
Vacanțele arătau puțin diferit în anii ’70 în România.
Pregatiti-va costumele de baie! În 1 iunie 2024 se deschide sezonul de plajă în cartierul Grigorescu din Cluj-Napoca. Clujenii sunt așteptați cu mic cu mare în 1 iunie 2024, de Ziua Copilului, la o avanpremieră de plajă în oraș.
Cu siguranță ai mai văzut pe internet fotografii cu tot felul de plaje superbe și unice în lume, dar te-ai gândit vreodată că una dintre acestea se află mai aproape de România decât ai crede?
Un studiu realizat recent de agenția de turism Florida Panhandle din SUA arată care este plaja cu cea mai curată apă din lume, destinația fiind printre preferatele românilor când vine vorba de vacanța de vară.
Un peisaj inedit a încântat privirile turiștilor în sudul litoralului românesc, unde apa Mării Negre a căpătat o nuanță turcoaz.
Turiștii români care au decis să-și petreacă concediul pe faimoasa insulă Capri din Italia au plecat acasă dezamăgiți.
Băile Sărate de la Ocna Mureș au fost un adevărat magnet pentru turiști, încă din primele săptămâni de la deschidere.
Supranumit de mulți dintre fanii săi „primarul-gospodar”, Emil Boc și-a luat în serios acest rol și le bate obrazul clujenilor.
Situată la poalele Munților Pădurea Craiului din Parcul Natural Apuseni, în județul Bihor, plaja din Șuncuiuș este una dintre cele mai inedite destinații turistice din Ardeal.
Primarul din unul dintre cele mai vizitate locuri din Europa a aprobat o lege prin care oamenii se pot căsători pe o plajă pentru nudiști.
Vama Veche este destinația preferată a tinerilor de 1 mai.
Clujul avea pe vremuri zone de scăldat superbe, care au dispărut prin urbanizare. Acum a rămas numai plaja din Grigorescu.
Festivalul Untold 2024 va avea loc în acest an în perioada 8-12 august 2024. În fiecare an prețurile la căzări în Cluj-Napoca au fost extrem de mari, dar anul acesta pare că nu mai mai există nicio limită.
Meteorologii au spus cum va fi vremea de 1 Mai şi de Paşte, mai ales că românii deja visează la minivacanța de 6 zile pe care o vor avea.
Postarea unui clujean pe o platformă de socializare a stârnit discuții aprinse.
Minivacanța de Paște se apropie cu pași repezi, iar cea mai mare parte dintre români o vor petrece în mod tradițional, pe litoral.
Începând cu anul acesta, Apele Române au anunțat introducerea unei noi taxe pe litoralul românesc.
Proiectul pentru reabilitarea malurilor Someșului se bucură de atenția clujenilor.
O plimbare relaxantă pe malurile Someșului nu mai este atât de plăcută, spun clujenii.