Clujul este profund marcat după crima petrecută în seara de 29 august 2025, în comuna Măguri-Răcătău, care a șocat întreaga comunitate. O femeie, Adela Mihaela GHIOR , în vârstă de 32 de ani, a fost ucisă de soțul ei, Marius Ghior, 37 de ani
Un clujean atrage atenția asupra lucrărilor de reabilitare a trotuarelor de la intersecția străzii Albac cu aleea Azuga. Bordurile înalte și lipsa pantelor fac dificilă circulația persoanelor cu dizabilități
În urma sesizărilor părinților privind prezența unei substanțe albe în apa de la Baza Sportivă Gheorgheni, Primăria Cluj a intervenit rapid. Care a fost cauza din spatele apei tulbure din care beau copii din parc
La Baza Sportivă Gheorgheni, apa de la intrarea de pe strada Sopor pare contaminată cu o substanță albă, ridicând îngrijorări pentru copiii care o folosesc. Părinții au făcut deja două sesizări
Locuitorii cartierului Între-Lacuri reclamă un miros persistent care le afectează viața de zi cu zi. Sesizările indică surse industriale din zonă, dar problema apare chiar și la temperaturi moderate
Un accident cumplit s-a produs miercuri, în județul Vâlcea, unde un copil de doar 3 ani și-a pierdut viața în condiții dramatice
ANPC trage semnalul de alarmă pentru părinți și elevi înainte de începerea școlii: cum să evitați produsele școlare periculoase sau contrafăcute
Réka Erőss îi transmite ministrului Educației, Daniel David, un mesaj extrem de critic, arătând cu degetul lipsa sa de înțelegere față de realitățile și problemele studenților din întreaga țară.
Trei cazuri șocante de suicid la adolescenți au avut loc, în același cartier, ultimul dintre ele chiar ieri. Marți, 26 august, o fată de 13 ani a fost găsită fără viață de către mama ei, în cartierul Hipodrom din Sibiu.
Primarul Cristina Belce anunță că în colaborare cu Gruparea de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca și CTP Cluj vor fi efectuate razii pe toate traseele care deservesc comuna Apahida. Motivul? Au existat tot mai multe incidente cu huligani care
Tensiunile continuă la CFR Cluj, după eliminarea aproape sigură din cupele europene în urma eșecului usturător cu 7-2 în Suedia. După demisia lui Dan Petrescu, clubul s-a confruntat cu o nouă problemă: golgheterul Louis Munteanu a lipsit nemotivat de la a
Daniel David explică declarațiile despre joburile part-time: „În facultate m-au susținut părinții, nu am fost angajat”
Clujenii care ies seara la plimbare prin parcurile din oraș au ajuns să își piardă răbdarea din cauza insectelor care au invadat spațiile verzi
„Șofer de talie mondială” în Cluj-Napoca: a reușit să ocupe două locuri pentru persoane cu dizabilități
O mămică din Cluj a stârnit o adevărată dezbatere pe rețelele sociale după ce a anunțat că dorește să doneze laptele matern pe care îl are stocat la congelator – aproximativ 15-20 de pungi, depozitate în condiții de igienă, în pungi speciale pentru păstra
Cum văd clujenii cartierul Zorilor: între facilități și mici frustrări de zi cu zi
Părinți, grăbiți-vă! Fondurile de 500 de lei pentru rechizite trebuie cheltuite până pe 31 august
Clujenii sunt invitați joi, 14 august, să petreacă o după-amiază plină de culoare și voie bună alături de cei mici în Iulius Parc, la o nouă ediție a evenimentului Kids Thursday - Anotimpurile
Primăria Cluj-Napoca igienizează locurile de joacă, după sesizări privind comportamente nepotrivite
Mizerie și miros insuportabil în tuburile toboganelor din Parcul Minerva: „Nu pot să-mi las copilul să se joace acolo”
Sâmbătă seara, asociația Transylvania Wildfire Rescue au fost anunțați de către ISU Cluj că un cuib de berze s-a prăbușit în apropiere de Huedin, iar doi pui au rămas la sol, fără ca cineva să știe dacă sunt în siguranță sau dacă au probleme de sănătate
O simplă plimbare de seară s-a transformat într-un moment de panică pentru un clujean care se afla ieri în Parcul Rozelor
Ministerul Educației și Cercetării face un pas ferm spre o școală mai incluzivă, lansând în consultare publică un proiect de Ordin pentru aprobarea „Codului de Conduită pentru prevenția și sancționarea xenofobiei, radicalizării, discursului instigator la
Un alt șofer fără bun simț a fost fotografiat recent pe o stradă din Cluj-Napoca, unde acesta s-a gândit că trotuarul este mai potrivit pentru parcare decât pentru... mersul pe jos
Asociatia Parintilor cu Copii cu Nevoi Educationale Speciale a organizat o excursie la muzeul MINA Cluj, un moment de bucurie pentru copiii cu nevoie speciale.
Schimbări majore în sistemul de sănătate din România: Ce trebuie să știe clujenii despre noile reguli privind asigurarea medicală
Profesorii și părinții sunt nemulțumiți de noile măsuri luate de Ministerul Educației, în special de creșterea numărului de elevi dintr-o clasă chiar și la 34 de copii.
Îndrăgitul artist clujean Aurel Tămaș a anunțat că va ajuta o familie greu încercată din Bucovina, după inundațiile devastatoare care au lăsat mii de gospodării distruse și oameni ale căror case au fost luate de ape.
Răzvan are doar 4 ani, dar trăiește o copilărie total diferită de cea a copiilor de vârsta lui Nu aleargă prin parc, nu leagă cuvinte, nu descoperă lumea prin joacă și râs. Pentru el, fiecare zi înseamnă terapie, durere, limitări și eforturi care ar do
Generația cu ochii în ecrane: Copiii din România petrec până la 10 ore pe zi online, chiar și de la 5 ani