Bătaie între două adolescente în Florești, sub privirile a zeci de copii. O clujeancă a intervenit: „Mulți filmau și râdeau în loc să ceară ajutor”

Scene revoltătoare în Florești: Adolescente bătându-se, încurajate de zeci de copii care filmau

Un incident extrem de îngrijorător s-a petrecut în seara asta Cluj, în spatele bazei sportive din Floresti, de lângă parcul Poligon, a precizat clujeanca pentru Știri de Cluj.

Tânăra a relatat că a fost martoră la o bătaie între două adolescente, în timp ce zeci de copii asistau la scenă fără să încerce să oprească violența. Mai mult, potrivit acesteia, mulți dintre cei prezenți filmau conflictul și râdeau.

Totul s-ar fi petrecut sâmbătă seara, în jurul orei 19:00, pe o potecă din pădurea aflată în spatele bazei sportive. Andreea R., care se afla în zonă împreună cu mama ei a observat un grup numeros de adolescenți adunați în jurul unui conflict fizic.

„Astăzi, în jurul orei 19, am fost martoră împreună cu mama mea la un incident care cred că merită adus în atenția dumneavoastră. În zona de pădure din spatele bazei sportive, pe poteca din pădure, am întâlnit un grup de aproximativ 30-35 de copii cu vârste între 12 și 14 ani. Două fete se băteau, iar cei prezenți nu au încercat să oprească situația sau să ceară ajutor. Dimpotrivă, mulți dintre ei filmau și râdeau”, a relatat femeia.

Potrivit acesteia, una dintre adolescente părea să fi suferit în urma altercației, fiind vizibil afectată de cele întâmplate. Cealaltă fată ar fi fugit după încetarea conflictului.

image.png

Tânăra a intervenit pentru a opri conflictul

Îngrijorată de ceea ce vedea, clujeanca a decis să intervină și să le atragă atenția copiilor asupra gravității situației.

„Am intervenit și i-am informat că, dacă situația continuă, va fi necesară implicarea poliției. Din fericire, conflictul s-a oprit”, a explicat Andreea R.

Cu toate acestea, la coborârea din pădure, femeia spune că a observat că adolescenții păreau să se adune din nou, iar din zonă se auzeau strigăte. Temându-se că situația ar putea degenera, aceasta a alertat autoritățile.

„La coborârea din baza sportivă, am mers spre parcul vechi și acolo am întâlnit un echipaj de jandarmi și i-am anunțat de cele întamplate. S-au îndreptat înspre pădure, a declarat tânăra pentru Știri de Cluj.

Un fenomen care ridică semne de întrebare

Dincolo de conflictul dintre cele două fete, ceea ce a impresionat-o pe martoră a fost lipsa de reacție a celor aflați în jur. În loc să încerce să calmeze spiritele sau să solicite ajutorul unui adult, mulți dintre adolescenți au ales să filmeze și să privească scena ca pe un spectacol.

„Consider important să discutăm cu copiii noștri despre responsabilitate, empatie și consecințele unor astfel de comportamente. A filma și încuraja un act de violență nu este o formă de divertisment și poate avea urmări serioase pentru toți cei implicați”, spune clujeanca.

Apel către părinți

Andreea R. îi îndeamnă pe părinți să discute cu adolescenții despre modul în care trebuie să reacționeze atunci când sunt martori la acte de violență și să le explice că distribuirea unor astfel de imagini poate amplifica suferința victimelor.

„Vă rog să aveți o discuție deschisă cu copiii dumneavoastră despre cum ar trebui să reacționeze atunci când sunt martori la astfel de situații: să ceară ajutor, să anunțe un adult și să nu încurajeze sau distribuie imagini cu acte de violență”, a mai transmis aceasta.

Problema violenței în rândul minorilor este un fenomen tot mai des întâlnit, completat de multe ori cu filmarea conflictelor pentru rețelele sociale. Deși, în acest caz, situația a fost oprită înainte de a avea consecințe mai grave, martorii atrag atenția că astfel de episoade se pot transforma rapid în tragedii atunci când cei din jur aleg să privească în loc să intervină sau să ceară ajutor

Comentarii Facebook