Moment senzațional la Vocea României! Un student de la Cluj i-a derutat pe antrenori, după ce aceștia au crezut că e o femeie: „Ai o ditamai vocea acolo”

Titus Pop a fost una dintre cele mai extravagante apariții ale ediției „Vocea României” din 9 octombrie 2026. Artistul a urcat pe scenă cu o ținută excentrică și a interpretat balada „Miorița” într-o manieră proprie, reușind să-i surprindă pe antrenori. La început, aceștia au crezut că vocea pe care o aud aparține unei femei, însă momentul a luat o întorsătură neașteptată.

Titus Pop i-a surprins pe antrenorii de la Vocea României

Concurentul a venit la „Vocea României” cu dorința de a se bucura de artă și de a-și pune în valoare personalitatea artistică. Interpretarea sa a atras atenția antrenorilor, care au avut reacții entuziaste după ce au descoperit adevărata identitate a celui de pe scenă.

Theo Rose s-a declarat impresionată de momentul artistic și de experiența trăită alături de ceilalți antrenori. „Mă bucur tare că ai venit la Vocea României, mă bucur că ne-am întors. A fost o demență, nu am știut ce ne-a lovit”, a spus Theo Rose.

La rândul său, Tudor Chirilă a explicat că vocea l-a făcut inițial să creadă că ascultă o femeie, dar a văzut în interpretarea concurentului un potențial artistic aparte. „M-am gândit că ce am auzit era o doamnă. Căutăm ceva special. Provocarea este ce poate face această voce mai specială. La tine, se deschide un drum infinit”, a declarat Tudor Chirilă.

Horia Brenciu a remarcat, la rândul său, forța vocală a lui Titus Pop, folosind o comparație inedită pentru a descrie ceea ce auzise. „Ai o ditamai vocea acolo. Cred că e un burlan de voce”, a spus antrenorul.

În urma momentului său, Titus Pop a primit asigurările necesare pentru a merge mai departe în competiție.

Cine este Titus Pop, artistul cu ținute extravagante și o voce aparte

Muzica face parte din viața lui Titus Pop încă de la vârsta de trei ani, când părinții l-au înscris la cursuri pentru a-și consuma energia. Încă de la grădiniță primea roluri principale la serbări, iar primul contact cu scena a avut loc într-un musical în care interpreta un cocoș. Ulterior, a urmat cursurile unui club de musical din Baia Mare, unde, timp de patru ani, a primit constant roluri principale. A continuat studiul muzicii ușoare la Palatul Copiilor și a urmat, în paralel, Liceul de Muzică din Baia Mare, unde a studiat canto clasic.

Pasiunea pentru muzică l-a dus până la Conservator la Cluj, unde a absolvit atât studiile de licență, cât și cele de master. De-a lungul timpului, a participat la numeroase concursuri, iar printre realizările sale se numără câștigarea Olimpiadei de Canto Clasic și lansarea primului album, în urmă cu doi ani.

La doar 18 ani, și-a organizat primul spectacol, intitulat „Emoții”, pe scena Teatrului Municipal din Baia Mare. Deși proiectul nu s-a bucurat inițial de încrederea tuturor, sala a fost plină, iar experiența a devenit unul dintre momentele importante ale carierei sale.

De la operă și muzică clasică la rock și pop

Titus Pop nu se limitează la un singur stil muzical. Artistul cântă de la muzică clasică și operă până la musical și rock, însă spune că se simte cel mai apropiat de pop și pop-rock. Își dorește să creeze spectacole în care să combine toate aceste influențe și a construit deja un album de remake-uri gândit ca un show. În paralel, lucrează la un nou album, pe care îl consideră un proiect mult mai ambițios.

Pentru el, muzica înseamnă emoție și conexiune cu publicul. Deși nu compune muzică, scrie versuri și lucrează în studio alături de producători, cărora le transmite viziunea sa artistică. Spune că se inspiră din oameni, din poveștile lor și din energia pe care o simte în jurul său.

Ținutele extravagante, parte din identitatea sa artistică

Pe lângă voce, Titus Pop este cunoscut și pentru aparițiile sale scenice neobișnuite. Ținutele extravagante și cizmele au devenit o semnătură a artistului, care își imaginează singur costumele și colaborează apoi cu o persoană care le transformă în realitate. În viața de zi cu zi, spune că preferă haine mult mai simple. Pe scenă, însă, își permite să experimenteze și să-și exprime creativitatea prin fiecare detaliu al imaginii sale. Păstrează toate costumele purtate de-a lungul timpului, inclusiv pe cele din primele apariții.

Deși a fost criticat pentru stilul său excentric, Titus Pop nu și-a propus să fie pe placul tuturor. Consideră că un artist trebuie să stârnească emoție și interes, chiar dacă nu este înțeles de fiecare persoană din public.

Printre artiștii care îl inspiră se numără Queen, Lady Gaga, Madonna, Michael Jackson și Loredana Groza.

Comentarii Facebook