Accident grav pe strada Iancu Jianu din Câmpia Turzii. Un bărbat a rămas încarcerat într-o mașină și, potrivit primelor informații, este inconștient. Un copil de aproximativ 7 ani primește îngrijiri medicale
O manevră de depășire făcută în toiul nopții l-a costat scump pe un tânăr de 21 de ani, din județul Bistrița-Năsăud. Șoferul a fost surprins de polițiști în timp ce ar fi încălcat linia continuă, în localitatea Mănășturel, iar întreaga intervenție a fost
Ploaia, ceața și frunzele de pe carosabil fac drumurile din Cluj mai periculoase în această toamnă. Polițiștii rutieri le cer șoferilor să reducă viteza și să păstreze distanța față de mașina din față
Un șofer a fost oprit de polițiștii rutieri pe DN1C, la Răscruci, cu o alcoolemie de 2,10 g/l în sânge, potrivit procurorilor. Bărbatul a refuzat a doua probă de sânge
Emil Boc a anunțat că proiectul Trenul Metropolitan Cluj a intrat în linie dreaptă și au fost demarate primele lucrări în cadrul proiectului, iar în următorii 3 ani ar trebui să fie finalizat.
Mașini parcate pe 100 de metri, șoferi care circulă din sensuri opuse pe o singură bandă și o curbă în care cine virează la stânga se poate trezi cu o mașină în față. Un clujean le cere autorităților să intervină pe strada Vânătorului
Lucrările la Podul Garibaldi din Cluj-Napoca continuă, iar șantierul se extinde și în zona străzii Uzinei Electrice. În această perioadă sunt pregătite lucrările pentru lărgirea carosabilului, dar și pentru consolidarea malului stâng al Someșului Mic.
Un bărbat aflat în stare de recidivă postexecutorie a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru tentativă la omor, furt, furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis. Potrivit anchetatorilor,
Un bărbat de 25 de ani ani a fost arestat 30 de zile, după ce a comis două furturi în localitatea Florești. Hoțul a creat o pagubă de peste 20.000 de lei și a fost trimis în spatele gratiilor pentru următoarele 30 de zile.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dej au desfășurat, la data de 29 septembrie, o acțiune de tip „Blitz” pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, depistarea persoanelor urmărite de autorități și creșterea siguranței rutiere.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a doi b
O clujeancă le cere autorităților să mute trecerea de pietoni de la Apia lângă noul semafor pentru autobuze. Spune că actuala amplasare îi obligă pe oameni la un ocol, iar mulți aleg să traverseze prin loc nepermis. Iarna, cu doi copii mici, drumul devine
Bărbatul bănuit că a dat mai multe lovituri în Florești, inclusiv un furt dintr-o autoutilitară care a provocat un prejudiciu de aproximativ 20.000 de lei, a fost identificat de polițiști și reținut. Suspectul are 25 de ani și este din Florești
Un autoturism Mazda a găsit „parcarea perfectă” pe o stradă din Cluj. Mașina a ocupat aproape în totalitate trotuarul, spre nemulțumirea pietonilor.
Trei bărbați, doi cetățeni români și un cetățean columbian, au fost reținuți de procurorii DIICOT Brașov într-un dosar de trafic de droguri de mare risc.
U-Banca Transilvania Cluj-Napoca debutează în sezonul 2026/2027 din EuroCup pe terenul celor de la Maxima Roma, dar fără doi jucători importanți în lot.
Trotuarul din fața blocului R3 de pe strada Răsăritului din Cluj-Napoca e ocupat constant de mașini parcate ilegal, deși zona are semne de staționare interzisă și se fac ridicări. Un locatar cere stâlpișori. Pietonii cu copii ajung să meargă pe carosabil.
De la 1 octombrie 2026 intră în vigoare noile reguli privind rovinieta în România, iar șoferii trebuie să țină cont atât de tarifele diferențiate în funcție de norma de poluare, cât și de schimbările pregătite pentru vehiculele de transport marfă. Noile t
Un clujean cere autorităților să intervină pe aleea de lângă strada Castanilor nr. 6, unde mașinile parcate ocupă tot trotuarul. Părinții cu cărucioare ajung să meargă pe carosabil
Un clujean, exasperat după ce o mașină i-ar fi blocat poarta două zile la rând: „Am apelat la bunul-simț, am primit ironii!”
U-BT Cluj-Napoca începe oficial sezonul 2026-2027 miercuri, 30 septembrie, cu un meci în deplasare în BKT EuroCup. „Alb-negrii” vor întâlni noua formație Maxima Roma, într-o partidă care marchează debutul clujenilor în cea de-a cincea ediție consecutivă a
Un incident care putea avea urmări grave a fost surprins în trafic pe Bulevardul Nicolae Titulescu din Cluj-Napoca, după un gest șocant făcut de două fete
Asigurătorii au plătit aproximativ 2,3 milioane de lei în primele trei luni ale anului pentru pagube produse vecinilor din locuințe asigurate. Județul Cluj e printre zonele cu cele mai mari despăgubiri. Cea mai mare plată a ajuns la 57.000 de lei
Conducătorul unei motociclete i-a atras atenția unui șofer, după ce acesta din urmă a aruncat o țigară pe carosabil în timp ce se afla în trafic.
Două autoturisme abandonate pe strada Jiului din Cluj-Napoca se află în continuare pe domeniul public, deși termenul de șase luni de la luarea acestora în evidență s-a împlinit. Un clujean a revenit cu o sesizare către autorități și solicită informații de
Un clujean reclamă trecerea de pietoni de pe strada Liviu Rebreanu din Cluj-Napoca, aflată prea aproape de intersecția cu strada Albac. Șoferii care virează la dreapta de pe Albac pot să nu vadă pietonii din cauza unui stâlp
Un locuitor din Cluj-Napoca solicită intervenția autorităților în zona din spatele blocului de pe strada Grigore Alexandrescu nr. 33, unde, în apropierea parcării nr. 16, se află patru copaci despre care susține că sunt uscați și reprezintă un pericol.
Imagini video cu ultimele clipe înaintea accidentului mortal de la Podul IRA din Cluj. Șoferul de 33 de ani a murit după ce mașina s-a izbit de un stâlp.
Primarul Emil Boc a transmis un mesaj puternic după accidentul tragic produs în noaptea de vineri spre sâmbătă în cartierul Someșeni din Cluj-Napoca, în urma căruia un tânăr și-a pierdut viața. Edilul le-a atras atenția șoferilor asupra pericolelor viteze
Un clujean a sărit în ajutorul unui șofer căruia i-a luat foc mașina la Tureni și a încercat să oprească alți șoferi pentru a găsi un stingător.