Directorul Rosal Cluj, Sergiu Hossu, atacă Consiliul Județean Cluj în noul scandal al rampei de la Pata Rât.
Cinci filme vor fi proiectate miercuri, 5 iunie, la Ziua Maghiară de la TIFF 2013.
Criteriile de admitere la facultățile din cadrul Universității Babeș Bolyai din acest an sunt mult mai stricte decât cele din anii trecuți, absolvenții de liceu fiind nevoiți să treacă de probe scrise, interviuri sau teste grilă, în funcție
Angajații a trei spitale din județul Cluj vor să intre în grevă pentru că nu și-au mai primit bonurile de masă.
Primarul Emil Boc a declarat că, în această vară, va fi dat în folosință al doilea tronson al liniei de tramvai pe porțiunea Piața Gării - Bulevardul Muncii.
Cel mai bogat om din România, omul de afaceri Ioan Niculae, vorbit în cadrul unei emisiune de la Realitatea TV despre scumpirea gazelor. "Gazul va fi de trei ori mai scump în mai puţin de un an de zile", a spus Niculae.
Eva Longoria a discutat pentru prima dată despre divorţ şi depresie în emisiunea ”The Dr. Oz Show”. A fost complet devastată şi la un pas să se îmbolnăvească. Cum şi-a revenit?
Studenții de la UMF Cluj au dat drumul la serenade și le cântă profesorilor despre pățaniile și greutățile din cei 6 ani de studiu.
Meteorologii au emis o progroză pentru următoarele trei luni, iunie, iulie și august, în care vremea va fi caniculară.
Înscrierile la BACALAUREAT 2013 au loc în perioada 27 - 31 mai, iar în 10 iunie se dă prima probă.
Din data de 1 iulie, valoare amenzilor pe care șoferii imprudenți vor fi nevoiți să le plătească dacă încalcă legea va crește.
Ministrul Transporturilor, Dan Șova, a declarat că astuparea gropilor de pe drumurile din România costă 4 miliarde de euro, dar CNADNR are numai 180 milioane euro.
Elena Băsescu se implică și ea în cazul interzicerii micilor de către Consiliul Uniunii Europene, prin postarea unui mesaj pe twitter, în care mezina familiei prezidențiale dorește să clarifice o serie de informații despre produsul tradițional
Vicepremierul Liviu Dragnea a vizitat la Aeroportul Internațional Cluj șantierul noii piste de 2.100 de metri. Oficialul guvernamental a fost impresionat de modul în care se lucrează.
Vicepremierul Liviu Dragnea și președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, au semnat contractele privind extinderea parcului Tetarom 1 și crearea parcului Tetarom 4, în comuna Feleacu.
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat al Cluj că pista de 2.100 de metri a Aeroportului Internațional Cluj va fi gata în acest an, astfel încât să nu plece operatorii aerieni.
Centrul pentru copii cu handicap sever PINOCHIO din Cluj va fi reabilitate cu un milion de lei, din fonduri europene.
O imagine cu ceea ce ar putea fi noul iPhone low/cost a apărut pe internet, pe blogul celor de la tactus.com
Primăria Cluj-Napoca impune restricţii de circulaţie rutieră în zilele de sâmbătă şi duminică, cu ocazia desfăşurării Cupei Federaţiei Române de Ciclism Voinţa 2013 şi a Maratonului Internaţional Cluj.
Horoscopul mayas este unul dintre cele mai vechi create vreodata si a fost realizat dupa observarea caracterului uman si compararea acestuia cu diverse elemnte din natura.
Șoferii care trec pe strada București au dat peste o nouă mostră de respect din partea companiei E.ON Gaz.
Vrei să ştii cum arată "portretul robot" al femeii cu care iubitul tău te-ar putea înşela? Descoperă pentru ce tip de femei are o slăbiciune, în funcţie de zodia lui.
Primăria Cluj-Napoca și cele 5 comune din jur, Florești, Apahida, Chinteni, Feleacu și Baciu, fac o nouă tentativă de a sparge monopopul firmelor private, care fac averi din transportul public.
Un DJ superstar, un artist care a pus bazele dubstep-ului, două formaţii care nu pot lipsi şi o excelentă trupă de muzică live din Ungaria completează oferta Festivalului Peninsula.
Luam adesea in deradere horoscoapele, insa nu putem sa nu admitem ca acestea prezinta multe similitudini cu realitatea pe care nu le putem trece cu vederea.
Studenții clujeni sunt provocați de către Asociația Cluster IT Cluj.
Până acum 5 ani, pragul de 1 miliard de dolari profit în industria cinematografiei nu a putut fi atins decât de 3 filme:Titanic, The Lord of the Rings: The Return of the King si Pirates of the Caribbean: Dead Man's Chest. După apariția 3D-ului și
Miza scandalul de la U Cluj, pentru care Florian Walter a vrut cu tot dinadinsul să îl schimbe pe administratorul Horia Ţiril, este milionul de euro din drepturile de televizare.
Unul dintre membrii Grupului de la Cluj va reprezenta Transilvania la București, fiind desemnat ca reprezentant de 6 județe din Nord Vestul țării.
Daca ai dubii in privinta fidelitatii partenerului tau, ai putea sa apelezi la sfaturile astrologilor.