O simplă defecțiune electrică a transformat un autoturism în scrum în această dimineață. Pagube însemnate și la o locuință!
Un bărbat de 57 de ani a fost reținut de Poliție pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice
Pentru promoția curentă, procentul de promovare a crescut semnificativ, de la 89,45% la 90,85%. Și în cazul candidaților din promoțiile anterioare s-a înregistrat o îmbunătățire – de la 37,94% înainte de contestații, la 44,63% după reevaluarea lucrărilor.
La un pas de dezastru, un accident a avut loc în apropierea secției de Poliție Gherla atunci când un șofer a virat brusc și a izbit o autoutilitară
Evenimentul face parte din programul Anului Cardinal Iuliu Hossu, celebrat în 2025 în întreaga țară
Zeci de polițiști din județul Cluj au fost mobilizați miercuri, 26 iunie, în mai multe localități din zona rurală a Gherlei, în cadrul unor acțiuni de amploare menite să combată migrația ilegală și să crească siguranța rutieră.
Cum a avut loc accidentul din localitatea Livada din comuna Iclod unde o autoutilitară a intrat într-un stâlp de curent ajungând ulterior în șanțul de pe marginea drumului, șoferul a fost transportat la spital
Cum s-a produs accidentul din Livada: camion ieșit de pe carosabil, șofer rănit și transportat la spital
Accident rutier în Livada, comuna Iclod: un camion a lovit un stâlp, traficul este îngreunat
O femeie de 47 de ani din Cluj a trăit clipe de groază în propria locuință, după ce a fost agresată cu sălbăticie de concubinul ei, în toiul nopții
O tânără care a călătorit recent cu trenul pe ruta Cluj – Iași povestește o experiență demnă de un ghid despre „așa nu” în transportul feroviar românesc.
Evenimentul a avut loc în urmă cu puține momente și are la bazîă, cel mai probabil, o defecțiune a instalației electrice
După publicarea articolului referitor la fisurile și înclinarea locuințelor de pe strada Viorelelor din Gherla, redacția Știri de Cluj a primit o nouă sesizare din partea locuitorilor aceleiași străzi.
Georgiana Lobonț a fost prezentă la o nuntă în Oltenia alături de Mihai Priescu, însă nu din motivele pe care le bănuiți.
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății în guvernul PSD, a depus o cerere oficială de întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, la doar cinci zile după ce Curtea de Apel Cluj a pronunțat decizia definitivă în dosarul său de corupție
Situație îngrijorătoare în Gherla, pe strada Viorelelor, unde mai multe locuințe suferă fisuri serioase și înclinări vizibile, potrivit declarațiilor proprietarilor, din cauza lucrărilor de construcție efectuate pe un teren din apropiere.
Un accident a avut loc în urmă cu puține minute în apropiere de Bonțida . Un șofer a pierdut controlul mașinii și a ajuns cu ea în șanțul de pe marginea drumului
Un tânăr de 29 de ani din Gherla a ajuns după gratii, după ce polițiștii Biroului de Investigații Criminale l-au identificat ca principalul suspect într-o spargere comisă în noaptea de 9 spre 10 iunie
Peste 6.000 de baloți au fost distruși de flăcări într-un incendiu devastator dintr-o cunoscută comună din Cluj.
O gospodărie din localitatea Salatiu, comuna Mintiu Gherlii, a fost la un pas de dezastru în urma unui incendiu izbucnit în cursul zilei de azi. Focul violent a mistuit în scurt timp un tractor și zeci de baloți de fân, transformând curtea într-un adevăra
Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Gherla și a Detașamentului Dej au intervenit în această seară la un accident rutier petrecut la ieșirea din municipiul Gherla spre localitatea Nicula.
Penitenciarul Gherla a fost reprezentat cu forță la cea de-a III-a ediție a concursului „StrongMan Competition”, desfășurat în data de 6 iunie 2025 la Baza Sportivă Dinamo din Satu Mare.
După-amiaza de marți, 3 iunie 2025, aduce vreme severă în județul Cluj, unde mai multe localități se află sub avertizări de fenomene meteorologice periculoase. Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod portocaliu,
Papa Leon al XIV-lea s-a rugat pentru fostul episcop greco-catolic Iuliu Hossu, la peste 40 de ani de la trecerea în neființă a celui care a fost beatificat în 2019
Începând cu data de 2 iunie 2025, părinții sau reprezentanții legali din județul Cluj pot solicita eliberarea cărților electronice de identitate și pentru copiii cu vârsta sub 14 ani
Situație tensionată în administrația locală clujeană, după ce consiliera locală Anca Ciubăcan a lansat acuzații grave la adresa modului în care au fost alocate fondurile publice destinate proiectelor culturale.
Ziua de 1 iunie - Ziua Internațională a Copilului va fi sărbătorită la Cluj-Napoca în Parcul Central cu o mulțime de activități
Remus Roștaș, crescut la orfelinat, oferă o zi specială copiilor și persoanelor defavorizate de Ziua Internațională a Copiilor!