Consiliul Județean Cluj a anunțat finalizarea primelor lucrări în cadrul proiectului de reabilitare a Parcului Etnografic „Romulus Vuia”, unul dintre cele mai importante obiective culturale din municipiu. Proiectul, finanțat cu fonduri nerambursabile prin
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au anunțat că femeia dispărută pe 1 octombrie, Leaș Mariana-Daniela, în vârstă de 60 de ani, a fost găsită.
AȚI VĂZUT-O? O femeie de 60 de ani din Cluj a dispărut! A plecat de acasă și nu s-a mai întors. Este căutată de familie și polițiști
Alertă în Cluj-Napoca! O fată de 12 ani, Kacso Iasmina Natalia, a dispărut după ce a plecat de acasă luni dimineață. Poliția solicită ajutorul cetățenilor pentru găsirea ei. Dacă ai informații, sună la 112.
Poliția caută un tânăr plecat de la domiciliul din Florești, care nu s-a întors până în prezent
Un fost taximetrist din Cluj, în vârstă de 52 de ani, a atacat o mamă cu doi copii mici și o tânără în Florești, încercând să le fure telefoanele. Instanța i-a suspendat pedeapsa, ținând cont de traumele personale și dependența de alcool.
Fata a plecat voluntar și nu s-a mai întors În data de 12 septembrie, în jurul orei 14:30, Poliția municipiului Turda a fost sesizată cu privire la dispariția adolescentei Mureșan Daiana Maria, în vârstă de 16 ani. Aceasta a plecat voluntar de la un lice
Nelson Mondialu, începutul incredibil: a fugit din România fără niciun ban și o geacă de piele i-a schimbat complet viața: „Ce soartă”
Un cititor Stiri de Cluj a surprins astăzi, în jurul orei 16.00, o scenă cel puțin neobișnuită în cartierul Zorilor, pe strada Observatorului nr. 136, din Cluj-Napoca.
O furtună violentă s-a abătut duminică seara asupra municipiului Gherla, după o zi toridă de vară. Cerul s-a acoperit brusc de nori veniți dinspre sud, iar în mai puțin de o oră ploaia torențială a acoperit străzi întregi cu apă
Atenție, șoferi! Au loc lucrări la peste 366 de kilometri de drumuri județene din Cluj Ce trebuie să știe toți conducătorii auto FOTO
Mii de oameni din județul Cluj au rămas fără curent electric după furtuna violentă de ieri. Dezmir este fără energie electrică de peste 24 de ore
Codin Maticiuc a criticat dur prestația lui Justin Timberlake la Electric Castle, exprimându-și dezamăgirea în termeni foarte categorici într-o postare pe Facebook.
Un simplu anunț de angajare, publicat un cunoscut local din centrul Clujului, a aprins spiritele în mediul online. În postarea care viza recrutarea de barmani, ospătari și ajutori, pub-ul menționează că salariul de bază pornește de la 3.000 de lei net/lun
Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe două sectoare ale drumului județean DJ 109C Gherla – Fizeșu Gherlii – Țaga – Geaca – Cămărașu – DN 16, în lungime însumată de 29,197 kilometri.
Mezei Alexandru, bărbatul în vârstă de 56 de ani care fost dat dispărut după ce a plecat voluntar de la domiciliu în dimineața zilei de 29 iunie 2025, a fost găsit azi în cartierul Grigorescu din municipiul Cluj-Napoca.
Mezei Alexandru, 56 de ani, a plecat voluntar de la domiciliu său din Cluj-Napoca în data de 30 iunie și de atunci nu a mai fost văzut. Familia este disperată, iar autoritățile au fost alertate imediat după ce bărbatul nu a mai revenit acasă
Zeci de polițiști din județul Cluj au fost mobilizați miercuri, 26 iunie, în mai multe localități din zona rurală a Gherlei, în cadrul unor acțiuni de amploare menite să combată migrația ilegală și să crească siguranța rutieră.
Guvernul taie în carne vie! 27 de comune din Cluj, în care populația actuală este sub 1.500 de locuitori, nu vor mai avea viceprimari din 1 ianuarie 2026.
Un pensionar în vârstă de 87 de ani a dispărut de acasă și este căutat cu disperare de familie
După-amiaza de marți, 3 iunie 2025, aduce vreme severă în județul Cluj, unde mai multe localități se află sub avertizări de fenomene meteorologice periculoase. Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod portocaliu,
Un focar de pestă porcină a fost declarat în comuna clujeană Geaca. Concret, un focar de pestă porcină africană a fost confirmat într-o gospodărie din localitea Chiriș.
Poliția municipiului Cluj-Napoca cere sprijinul populației pentru găsirea unui tânăr în vârstă de 25 de ani, dat dispărut după ce a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.
Vremea bună face o pauză joi, 8 mai, și lasă loc unei zile schimbătoare. Temperaturile vor coborî ușor față de ziua precedentă în aproape toată țara, iar instabilitatea atmosferică va fi cuvântul de ordine
Un incident îngrijorător a avut loc luni seara, în jurul orei 22:00, în cartierul Mănăștur din Cluj-Napoca, în zona stației de autobuz de pe strada Primăverii. Un clujean a fost urmărit și agresat verbal de un bărbat necunoscut, aflat aparent sub influenț
Un tânăr din Apahida, județul Cluj, riscă să ajungă la închisoare după ce a comis un furt în gara din Dej.
Atenționare meteo: Averse torențiale și descărcări electrice în județele Cluj, Sălaj și Bistrița-Năsăud
Un taximetrist clujean a fost atacat cu o armă albă de un client nemulțumit, care a refuzat să-i plătească o cursă de 35 de lei.
Compania de Apă Someș S.A. anunță o întrerupere masivă a furnizării apei potabile în municipiul Cluj-Napoca, precum și în mai multe localități din județul Cluj, ca urmare a efectuării unor lucrări programate pe conducta de aducțiune Ø600 Cluj-Napoca – Ghe
Tânăra dispărută de pe raza municipiului Cluj-Napoca a fost găsită pe raza comunei Florești, anunță autoritățile. Deneș Rebeca-Maria, în vârstă de 22 de ani, a plecat voluntar în data de 5 aprilie, în jurul orei 15:00, și nu a mai revenit acasă.